kanald.ro
Actualitate
O femeie, medic ginecolog, acuzată că și-a bătut și sechestrat o pacientă
Pacienta în vârstă de 28 de ani a fost bătută și sechestrată, pentru că a refuzat să plătească o sumă de bani. Ulterior, medicul ginecolog a încuiat-o în sala de așteptare.
O pacientă în vârstă de 28 de ani a fost bătută și sechestrată de un medic ginecolog din cadrul unui spital din Ploiești. Tot scandalul a pornit de la faptul că cele două nu s-ar fi înțeles la preț.
Femeia a apelat la medicului ginecolog pentru o întrerupere de sarcină. Pacienta a povestit că după intervenția făcută, medicul ginecolog i-ar fi cerut o sumă foarte mare de bani decât îi spusese inițial. Ulterior, femeia a refuzat să plătească suma respectivă, iar doctorița Natașa Nenițoiu ar fi încuiat-o în sala de aşteptare, împreună cu o prietenă care o însoțea.
După ce a fost sechestrată și lovită, medicul ginecolog i-ar fi luat rucsacul în care avea mai multe obiecte de valoare. La un moment dat, pacienta împreună cu prietena sa au reușit să fugă din sala de așteptare.
Pacientele susțin că medicul Natașa Nenițoiu are un comportament agresiv
În plus, în cabinet au rămas atât rucsacul cât şi pantofii pacientei, care a fugit desculţă. Potrivit polițiștilor medicul Nataşa Nenițoiu nici măcar nu mai are drept de liberă practică, pentru că nu şi-a vizat certificatul de membru la Colegiul Medicilor.
De-a lungul anilor, medicul Natașa Nenițoiu a fost acuzată de multe ori, de către paciente. Majoritatea persoanelor susțin că femeia are un comportament foarte agresiv cu pacienții.
Sursa: stirileprotv.ro