
In articol:
Alexandra Mirela este fetița care a fost salvată de paramedici în ambulanță! Copila a venit pe lume în autospecială, în drum spre spital. Ambulanța SMURD o transporta pe mama însărcinată la Maternitatea din Arad, însă micuța nu a mai avut răbdare și a venit pe lume în drum spre unitatea medicală.
Citeste si: Un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident rutier, în Anglia, după ce a intrat în coliziune cu o mașină
Alexandra Mirela s-a născut, sâmbătă, pe DN 7, în autospeciala SMURD a Punctului de lucru Nădlac. Copila a avut la naștere 3.200 de grame și a venit pe lume ajutată de trei paramedici: plt. maj. Florin Macovei, comandant de echipaj, sg.maj. Kristian Ivan Krajcsik și sg.maj Alin Paulik.
Echipajul medical a luat femeia însărcinată din Nădlac pentru a o duce la Matenitatea din Arad, acolo unde urma să nască. Situația a luat o întorsătură neașteptată atunci când pe drumul spre Arad înainte de localitatea Pecica, femeia a început să aibă dureri puternice și contracții aproximativ din 3 în 3 minute.
O fetiță a fost salvată de paramedici în drum spre spital![Sursa foto: Facebook]
Întreaga situație, povestită pe Facebook
Întreaga situație a fost povestită și pe pagina de Facebook a ISU Arad:
„ Autospeciala a fost oprită, Maco a cerut imediat în sprijin dispeceratului o ambulanță cu medic sau măcar asistent, dar până atunci, împreună cu ceilalți doi salvatori, s-au pregătit pentru a asista nașterea. După câteva minute copilul a fost adus pe lume, dar cordonul oblilical era înfășurat după gât, iar copilul avea culoare cianotică”.
Maco, salvator cu experiență, pompier și paramedic nu și-a pierdut cumpătul și a aplicat tot ce a învățat și ce a văzut la medicii cu care a lucrat pe SMURD Terapie Intensivă Mobilă, iar după ce i-a eliberat cordonul ombilical a curățat curățat copilul, l-a învelit și l-a pus lângă mamă:
„A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție, bineînțeles m-au ajutat și colegi și am luat cele mai bune decizii".