
kanald.ro
Stiri
Minune în Italia, acolo unde o româncă cu coronavirus a născut un copil perfect sănătos.
O româncă, în vârstă de 37 de ani, este stabilită în localitatea Valdagno din provincia Vicenza, Italia. Femeia, depistată pozitiv cu COVID-19, a născut un copil al cărui test a ieșit negativ la coronavirus. Din păcate, românca este internată la Terapie Intensivă, în stare foarte gravă.
Româncei i s-a efectuat un test rapid pentru coronavirus, în urma căruia medicii italieni au constatat că aceasta era infectată cu COVID-19. Ulterior, cadrele medicale au decis să-i facă o radiografie la plămâni, iar rezultatul a confirmat că pacienta suferea de o pneumonie bilaterală severă, simptom inconfundabil al infecției cu coronavirus. Pe de altă parte, starea de sănătate a româncei este foarte gravă. După internare, a doua zi, femeia a fost supusă unei cezariene și a adus pe lume un copil de 2,2 kilograme.
Bebelușul a fost transferat, după ce a venit pe lume, la secția de Terapie Intensivă Pediatrică. Din fericire, copilul a ieșit negativ la testul pentru coronavirus.
Românca a fost transferată imediat după naștere la Terapie Intensivă, unde a fost intubată. Potrivit presei locale, cadrele medicale spun că starea de sănătate a femeii este destul de gravă, iar aceștia speră ca pacienta lor să-și revină cât mai repede și să-și strângă în brațe pruncul.