
kanald.ro
Locomotiva trenului a fost scoasă de pe șine de o femeie neatentă.
Actualitate
Locomotiva trenului a fost scoasă de pe șine de o femeie neatentă.
O femeie neatentă a fost la un pas să cauzeze o adevărată tragedie. Femeia a reușit să scoată locomotiva Mocăniței de pe șine.
Accidentul a avut loc miercuri, în jurul prânzului. Mocănița efectua o cursă și era plină cu turiști în momentul în care a fost lovită de șoferiță.
Locomotiva trenului a fost scoasă de pe șine de o femeie neatentă.
Tot incidentul a pornit de la o femeie care s-a urcat la volanul unui Volkswagen și a călcat pedala de accelerație fără să se asigure. Șoferița a ieșit dintr-o curte aflată în apropierea căii ferate.
Fiindcă tocmai în acel moment pe acolo trecea trenul, femeia nu a mai putut să schimbe direcția mașinii și a intrat cu putere în Mocănița.
Norocul acesteia a fost că, așa cum știe toată lumea, Mocănița are o viteză de deplasare foarte redusă. Dacă ar fi fost altă locomotivă în locul ei, femeia ar fi riscat să nu mai fie astăzi printre noi.
În urma impactului, mașina a fost serios avariată și a fost prinsă între gardul de beton al proprietății din care a ieșit și mecanismul de tracțiune al locomotivei.
În afară de șoferiță, în vehicul se mai afla și copilul acesteia. Din fericire, aceștia au scăpat ca prin urechile acului și nu au fost răniți. Nici călătorii care se aflau în tren nu au pățit nimic, însă au tras o sperietură zdravănă.
Citeste si: Microbuz plin cu români, implicat într-un accident tragic în Austria. O femeie și-a pierdut viața
Acum, oamenii legii încearcă să își dea seama în ce condiții s-a produs accidentul, având în vedere că toate trecerile peste calea ferată din comuna Moldovița, unde s-a produs accidentul, sunt marcate cu Crucea Sfântului Andrei.