kanald.ro
Stiri
O tânără din Galați a mers la ghenă, să lase gunoiul, iar acest bătrân i-a ieșit în cale: "Nu mirosea a alcool, mi-a stârnit o milă cumplită" Ce a aflat despre bătrân
O gălățeancă a povestit pe Facebook un episod care a emoționat-o enorm. S-a întâmplat într-o dimineață, când a coborât din casă să lase gunoiul la ghena din cartierul Țiglina.
O gălățeancă a povestit pe Facebook un episod care a emoționat-o enorm. S-a întâmplat într-o dimineață, când a coborât din casă să lase gunoiul la ghena din cartierul Țiglina.
Acolo, a avut parte de o surpriză. Un bătrân, despre care avea să afle mai multe, i-a ieșit în cașe și a întrebat-o dacă are mărunțiș pentru o cafea caldă.
"Pe domnul Gheorghe Ceteraș (sper că am înțeles bine) l-am întâlnit când duceam gunoiul, cerându-mi niște mărunțiș pentru o cafea caldă. I-am dat, după care am urcat în casă ca să văd ce zacuști și gemuri mai am. Mâncați? Mănânc, cum să nu, îmi zice bucuros domnul Gheorghe.
Nu are pensie și nu știe de ce, deși a muncit 40 ani. E născut în 1947 și de 30 ani nu mai are nici nevastă. Nu am înțeles exact de ce se află în situația asta acum, având și copii, însă simplul fapt că nu miroasea a alcool și că făcea curat la ghena de gunoi, ca să îi mai dea "băieții" de la Ecosal câte un leu, mi-a stârnit o milă cumplită.
LATER EDIT: Zona în care l-am găsit e Țiglina, pe Saturn, lângă Gamacris, ghena de gunoi de lângă blocurile turn I (se vede din strada Saturn). Când și dacă îl mai văd am să îl anunț să stea pe acolo pentru că-și mai doresc oameni să îl ajute. Cred că cele mai multe șanse de a fi găsit sunt dimineața, când vine Ecosal să ridice gunoiul. Mulțumesc mult!", este mesajul autoarei postat pe Facebook.