WowNews logo WOWnews
Stories

Stiri

Oamenii care nu simt durerea – Cazul incredibil al familiei Marsili

Te-ai lovit vreodată peste degete şi, agonizând, te-ai gândit ce bine-ar fi dacă n-ai putea să simţi durerea? Ei bine, ai grijă ce îţi doreşti, pentru că s-ar putea să te găseşti în situaţia membrilor familiei Marsili.

Cazul straniu al acestei familii demonstrează că a simţi durerea este, de fapt, o binecuvântare.

Letizia Marsili, în vârstă de 52 de ani, şi-a dat seama din copilărie că este diferită faţă de ceilalţi. Indiferent de ce păţea – fie că era vorba de arsuri sau fracturi de membre -, Letizia nu simţea durerea.

Dar femeia nu este singura din familie care este imună la durere. Mama Letiziei, cei doi fii, dar şi surorile şi nepoata ei sunt, şi ei, afectaţi de acelaşi sindrom – botezat sindromul Marsili.

Deşi unii l-ar califica drept o binecuvântare, sindromul Marsili este extrem de periculos. Adesea, cei din familie au suferit fracturi de care nici nu şi-au dat seama şi care s-au inflamat sau vindecat prost. Tot fără să-şi dea seama, ei suferă arsuri şi diverse accidente.

Letizia povesteşte că fiul ei, Ludovico, se accidentează adesea jucând fotbal. În timp, toate aceste accidentări rămase nedetectate ajung să-i pună probleme mari.

„După ce cade, se ridică imediat. Cu toate acestea, are glezne fragile şi suferă adesea entorse şi micro-fracturi. Radiografiile recente au arătat că fiul meu a avut numeroase micro-fracturi la ambele glezne”, povesteşte Letizia.

Citeste continuarea articolului pe INCREDIBILIA.RO.