
kanald.ro
Vedete
Oana Cojocaru a dezvăluit care au fost motivele despărțirii dintre ea și Irinel Columbeanu.
Irinel Columbeanu era odinioară un adevărat Don Juan, iar la brațul său se aflau mereu tinere și frumoase domnișoare. Numai pe una dintre ele nu a putut, însă, fostul milionar să o uite vreodată. Este vorba de Oana Cojocaru, femeia cu 40 de ani mai tânără decât fostul afacerist și cu care acesta s-a iubit vreme de trei ani, dar povestea lor s-a încheiat în urmă cu mult timp.
După ani buni de la separare, Oana Cojocaru a vorbit, pentru prima dată, despre relația cu Irinel Columbeanu.
Tânăra a recunoscut că ea a fost cea care s-a gândit să încheie totul, asta după ce și-a dat seama că își dorește o relație diferită.
„Ne-am separat pentru că e clar că la un moment dat eu îmi doream altceva. Simțeam că vreau altfel de relație. La momentul acela relația nu era complicată, după trei ani am început să mă gândesc mai mult la viitor, la mai multe chestii. Nu mai suntem împreună, dar ținem încă legătura, suntem apropiați, doar că nu mai e la fel”,
a spus Oana Cojocaru în cadrul unei emisiuni televizate.Irinel Columbeanu și Oana Cojocaru, pe vremea când formau un cuplu
În urmă cu câteva luni, fostul soț al Monicăi Gabor vorbea despre Oana Cojocaru, mărturisind că încă se gândește la ea, ba chiar spera la o împăcare.
„Eu am mai spus că femeia pe care nu am putut să o uit e Oana Cojocaru. M-a marcat mult și pentru că este o fată foarte frumoasă. Dar m-a și ajutat când mi-a fost greu. Am locuit la un moment dat la ea. Sunt lucruri suficiente care să genereze un sentiment de admirație, amestecat cu recunoștință. Am rămas în relații bune cu ea. Dialogăm destul de des pe whatsapp. Ea știe ce înseamnă pentru mine. Am scris și în cartea mea despre Oana, în volumul 3. I l-am trimis personal, cu dedicație. Consider că ar mai exista o șansă pentru relația noastră. Din moment ce nu s-a întrerupt această legătură dintre noi. Cred că există șanse să reînnodăm relația. Eu am cerut-o de soție pe Oana la un moment dat. Atunci când locuiam la ea. La un moment dat, am și primit niște mesaje destul de urâte de la tatăl ei. Mi-a spus să o las în pace pe Oana și să îmi văd de bătrânețile mele. Nu știu de ce nu s-a concretizat totul între noi cu o nuntă. Pot doar să fac speculații, dar nu îmi stă în caracter”, spunea Irinel Columbeanu pentru Fanatik.ro .