kanald.ro
Vedete
Oana Radu, pe mâna medicilor din Paris. De ani buni, artista are probleme serioase de sănătate: ”Îmi pierd vocea”
Oana Radu a ajuns pe mâna medicilor din Paris. De ani buni, artista are probleme cu vocea.
Fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil” este una dintre cele mai urmărite și apreciate vedete de la noi din țară. Blondina s-a făcut cunoscută în urma unui concurs muzical, iar acum, ajunsă la 28 de ani, se bucură de succesul la care a visat mereu. Pe plan profesional lucruile îi merg strună, însă nici la capitolul amor nu stă deloc rău, fiind căsătorită cu bărbatul despre care spune că o motivează cel mai mult.
Recent, vedeta a plecat într-o mică escapadă la Paris, orașul iubirii, iar cei care fac parte din comunitatea ei online au crezut că este vorba despre o scurtă vacanță romantică.
Oana Radu are probleme serioase cu vocea
Doar că se pare că artista a îmbinat necesitatea unei astfel de cătălorii cu plăcerea de a vizita Parisul, fiind unul dintre orașele sale de suflet.
În spatele acestei deplasări, Oana Radu spune că stă un motiv extrem de întemeiat, mai exact, este vorba despre o problemă de sănătate pe care aceasta o are de mai mulți ani.
Pe Instagram, acolo unde este foarte activă și unde împărtășește totul cu fanii ei, artista a mărturisit că de această dată a vizitat Pariusul pentru o îmtâlnire medicală, cu un specialist francez.
De patru ani, vedeta spune că se confruntă cu probleme la nivelul gâtului, care-i pun cariera în încurcătură, lucru ce o neliniștește teribil.
Oana Radu mărturisește că, deși a renunțat la multe obiceiuri nesănătoase, iar investigațiile făcute în România i-au arătat faptul că nu are probleme la nivelul corzilor vocale ori la gât, vocea sa este mereu răgușită, existând și momente când pur și simplu ajunge în stadiul de a nu mai putea vorbi.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Astfel, pentru a afla care este, de fapt, problema, Oana Radu a mers tocmai la Paris, acolo unde o așteaptă un medic specialist. Vedeta speră ca în urma vizitei medicale să afle ce are și ce este de făcut pentru a nu se mai confrunta cu simptomele pe care le traversează de ani de zile.
”Am venit la Paris la un doctor foarte, foarte bun, care sper să mă ajute să descoper care este motivul răgușelilor mele pentru că eu nu am nimic la corzile vocale, gâtul meu nu are nimic și cu toatea astea eu nu îmi pot folosi vocea. Răgușesc foarte tare, îmi pierd vocea foarte tare și trebuie să aflăm de unde vine chestia asta. De vreo patru ani durează fenomenul, aveam momente în care mă simțeam super bine, momente în care mă simțeam ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, m-am lăsat și de fumat, dar în perioada aia eram și mai răgușită și în general nu fac chestii care să îmi dăuneze: nu mănânc biscuțăi, sărățele și alte chestii care să mă irite, nu beau foarte rece, nu beau foarte accidulat. Sper să vină cu o soluție și să-mi zică ceva, că nu mai pot”, a spus Oana Radu pe Instagram.