kanald.ro
Oana Roman
Oana Roman
Vedete
Oana Roman și-a avertizat fanii să aibă mare grijă atunci când se confruntă cu probleme medicale, recomandându-le să ceară părerea specialiștilor.
Oana Roman este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei ce o apreciază aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și unde poartă discuții cu urmăritorii ei pe diverse teme.
Acum, însă, vedeta a dorit să abordeze un subiect important, respectiv sănătatea, căci după ce s-a trezit cu ochiul umflat și le-a spus fanilor că se confruntă cu această problemă, Oana a observat un lucru, dorind să tragă un semnal de alarmă.
Mai precis, aceasta a primit multe mesaje de la urmăritorii ei privind anumite remedii pe care ar putea să le aplice pentru a se vindeca. Oana Roman, însă, le-a explicat tuturor că nu este în regulă să procedeze așa și ar trebui să consulte de fiecare dată un specialist când starea lor de sănătate nu este una bună, așa cum a făcut și ea.
„Să lămurim și treaba cu ochiul meu, pentru că ceva rău.
Ieri când m-am trezit cu ochiul umflat am sunat-o pe prietena mea Suzana, care este doctor oftalmolog, și i-am cerut părerea, mi-a prescris un tratament, mi-a dat rețetă, m-am dus la farmacie și m-am tratat. Problema mea este cu sutele de mesaje pe care le-am primit în care primeam sfaturi cu ce trebuie să fac, deși nu cerusem niciun sfat, pentru că știam ce am, dar mai grav este că mi s-au prescris tratamente, mi s-a spus că am conjunctivită, că m-a tras curentul, mi s-a spus că trebuie să îmi pun apă de la vie.
Oana Roman
Oana Roman s-a trezit cu această problemă medicală peste noapte și a fost tare supărată, asta pentru că fix în ziua respectivă, vedeta avea o filmare foarte importantă pe care nu o putea mâna, motiv pentru care a trebuit să ducă totul la bun sfârșit, chiar și așa, cu ochiul umflat.
„Azi am o filmare super importantă pentru o campanie și m-am trezit cu ochiul așa. Deocamdată m-am machiat de jur împrejur, am pus tratament și sper ca în 2-3 ore să se retragă cât de cât. Am efectiv un ochi distrus, nu știu cum voi filma astăzi. Asta e viața. Nu avem ce face. Nu știu de la ce s-a făcut așa. Dacă nu se retrage, va trebui să mă duc la spital”, a mărturisit Oana Roman în mediul online.