kanald.ro
Colaj Oana Roman și Marius Elisei
Colaj Oana Roman și Marius Elisei
Vedete
Oana Roman a dorit să pună capăt gurilor rele care spun vrute și nevrute despre relația pe care a avut-o cu Marius Elisei, motiv pentru care a venit cu dovezi.
Oana Roman este iubită și apreciată de mulți români, însă pe cât este de îndrăgită, pe atât există și persoane care spun vrute și nevrute despre ea. Ei bine, nu puțini au fost cei care au vorbit, în necunoștință de cauză, despre relația pe care ea a avut-o cu Marius Elisei, dar și despre despărțirea celor doi.
După ce unii au spus că de fapt bărbatul ar fi fost cel care a părăsit-o pe Oana Roman, vedeta a dorit să demonstreze că lucrurile stau cu totul și cu totul diferit, ea fiind cea care a pus capăt relației.
„Totul s-a terminat pentru că eu am dorit să se încheie definitiv. S-a plecat din casă la cererea mea. Eu am pus punct. Eu am dat termen de plecare din casă. Eu mi-am dorit mai mult decât orice să închei un coșmar, o teroare și un chin infernal.
Așa se face că, pentru a arăta că mereu spune adevărul, pe care are totdeauna cum să-l demonstreze, Oana Roman a făcut publică o conversație cu Marius Elisei din luna septembrie, în care îi spunea să se gândească unde va pleca, asta pentru că ea nu mai poate trăi cu el în aceeași casă.
„Toată această perioadă de luni de zile te-am tolerat pentru că mi-a fost milă de tine să te duci pe nu știu unde având și mâna ruptă. Răbdarea mea s-a terminat. Eu nu am de ce să-mi stric viața și liniștea în casă tolerând o persoană cu care nu am și nici nu voi avea nimic în comun în afară de un copil. Cred că trebuie realmente să-și vadă fiecare de drumul lui. Noi nu mai avem nicio treabă și nu mai avem de ce să stăm în aceeași casă pentru că nu facem decât să ne stricăm viața reciproc. Eu cu Isa plecăm miercuri și ne întoarcem duminică, ai timp de gândire să vezi ce faci cu viața ta și încotro te duci. Fără discuții, fără scandal, fără reproșuri”, este mesajul pe care Oana Roman i l-a trimis fostului partener, atunci când a decis să se despartă de el.
De asemenea, Marius Elisei a reacționat imediat la cele spuse de Oana Roman, la vremea respectivă, așa că i-a răspuns înapoi cu un mesaj dur.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Se pare că bărbatul nu ar fi fost deloc de acord cu decizia vedetei, oferindu-i un răspuns fostei partenere din care reiese cât de nemulțumit era de cele spuse de Oana.
„Îți urez mult succes negativ. Are cine să te consoleze. Așa că... baftă”, a fost răspunsul lui Marius Elisei, la vremea aceea.