kanald.ro
Vedete
Olguța Berbec, prima întâlnire cu fiul Vlăduței Lupău. Cum i-a surprins pe soțul ei și pe Adi Rus în compania mezinului: ”E perfect!”
Olguța Berbec și soțul ei au ajuns la Cluj Napoca, în vizită la finii lor.
La începutul lunii august, Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit pentru prima dată părinții unui băiețel, asta după ce artista a pierdut două sarcini.
Minunea venirii pe lume a lui Iair, băiatul lor cu nume special, i-a făcut pe cei doi să se grăbească în a se muta la casa nouă, o vilă ce se învârte după soare și care este aproape gata, dar și să se gândească la detaliile ce țin de botezul copilului.
Nașii și finii s-au reunit la Cluj-Napoca
Astfel, conform dorinței părinților, Iair va avea trei perechi de nași în ziua în care va fi creștinat, printre părinții spirituali numărându-se și cuplul-vedetă format din Olguța Berbec și soțul ei.
Folclorista și Remus Novac sunt și nașii de cununie ai proaspeților părinți din lumea mondenă, iar acum, formând deja o mare familie, cei doi au ajuns la Cluj Napoca.
Astfel, nașii și-au văzut pentru prima dată finul și tare bucuroși au mai fost. Momentul de familie fiind imortalizat de cele două cântărețe, mândrindu-se apoi cu imaginile și în mediul online.
Prima care a publicat totul a fost Vlăduța Lupău, vizibil fericită că-și vede nașa, cea care a și intrat imediat în rolul de mamă spirituală. Olguța Berbec nu a stat prea mult pe gânduri și, ajunsă la Cluj, i-a oferit finei sale un moment de răgaz, luându-l ea în grijă pe Iair, care s-a dovedit a fi foarte liniștit în brațele artistei.
”Să vedeți voi surpriză. A venit nașa”, a spus Vlăduța Lupău pe Instagram, în dreptul imaginii cu fiul ei și Olguța Berbec.
De cealaltă parte, nașa a imortalizat un alt moment la fel de emoționant. În prim-plan fiind soțul ei, tată a două fete, Adi Rus și Iair.
După ce au petrecut în sânul familiei, acasă, nașii și finii s-au bucurat și de o plimbare prin centrul Clujului, timp în care fotbalistul și-a luat rolul de tată în serios.
Olguța Berbec, prima întâlnire cu fiul Vlăduței Lupău
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Astfel, în timp ce el împingea căruciorul bebelușului, sub privirile atente ale lui Remus Novac, tată cu experiență, Vlăduța Lupău și Olguța Berbec au mers relaxate în spatele lor, mândre de familiile pe care le au.
”E perfect! Cei trei”, a scris și artista din Mehedinți în dreptul imaginii cu cei trei bărbați ai familiei, soțul ei, Adi Rus și Iair.