
kanald.ro
Iulia Vântur și Salman Khan, despre căsătorie
Vedete
Postarea Iuliei Vântur din mediul online le-a dat de gând internauților. Iată ce detaliu au observat fanii vedetei!
Iulia Vântur și Salman Khan, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 10 ani. Cei doi formează una dintre cele mai discrete relații și au reușit, de-a lungul anilor, să-și țină iubirea departe de ochii curioșilor.
Cu toate acestea, cei care îi urmăresc îndeaproape pe rețelele de socializare au observat că blondina și actorul frecventează destul de des aceleași locuri, semn că relația lor merge în continuare ca pe roate. Și pentru că își doresc să îi vadă împreună până la adânci bătrâneți, fanii au adus vorba și despre căsătorie.
Iulia Vântur este foarte activă în mediul online, reușind să păstreze o relație specială cu fanii săi.
Recent, actrița a distribuit pe rețelele de socializare un filmuleț în care își anunța fanii că se află în Dubai. De asemenea, internauții nu au putut trece cu vederea faptul că partenerul său de viață, Salman Khan, se află și el în aceeași locație.
Astfel, admiratorii nu au mai rezistat și i-au transmis pe față Iuliei Vântur că este timpul să ceară inelul, întrucât cuplul este deja într-o relație de prea mulți ani și este timpul unei căsătorii.
View this post on Instagram
“Oprește-te. Tu ești în Dubai, el este în Dubai. Știm cu toții. Arătați minunat împreună. Cere-i un inel. Ce mare scofală e? O mulțime de oameni care au o relație se căsătoresc etc. Au trecut ani de zile, dacă el este cu adevărat menit pentru tine și te iubește cu adevărat se va căsători cu tine. Nu vrei să ai copii? Apropo, dacă el nu te cere în căsătorie...
Deși mulți dintre cei care îi urmăresc își doresc ca cei doi să își spună marele “DA” într-un cadru legal și chiar să aibă copii, sunt și persoane care cred că mariajul nu este pentru toată lumea.
“Să ceară un inel? Căsătoria nu este pentru toată lumea. Ei sunt împreună de peste 10 ani și le merge bine. Căsătoria uneori schimbă lucrurile sau chiar rupe relațiile, mai ales pentru cuplurile care trăiesc împreună de ani de zile. Căsătoria este bună, foarte bună, dar nu este pentru toată lumea”, a fost comentariul unui alt fan.
View this post on Instagram
În cadrul unui interviu mai vechi, Iulia Vântur mărturisea că nu se grăbește să se căsătorească, cu toate că se află într-o relație cu partenerul său de viață de mai bine de 10 ani. Vedeta consideră că este foarte important ca doi oameni să se iubească și să se simtă bine unul cu celălalt.
„Sunt de părere că e mai important cum se simt oamenii unul lângă celălalt. Să petreci timp împreună e mai important ca orice. La un moment dat mi s-a pus încontinuu această întrebare.
Până și părinții mei m-au întrebat când am de gând să mă mărit. Am întrebat-o pe mama: Îți dorești să mă vezi fericită sau îți dorești să mă vezi căsătorită? A fost ultima dată când mi-a pus această întrebare. Mi se pare important ca doi oameni să se iubească și să fie împreună. Sper ca în rolul de mamă să fiu responsabilă și bună”, a mărturisit Iulia Vântur într-un interviu mai vechi, pentru Bollywood Hungama.
Aceeași părere o avea și Salman Khan, care susținea că nu crede în căsătorie și nu este deloc interesat să facă acest pas.
„Nu cred în căsătorie. Cred că este o instituție pe cale de moarte. Nu cred deloc în asta. Companie? Da", a explicat actorul, pentru Bombay Times.
Cât despre copii, Iulia Vântur nu elimină din plan un viitor bebeluș, însă dacă acest lucru se va întâmpla și va deveni mămică, vedeta exclude în continuare ideea de căsătorie.
„Poate că mămică da, mă văd. Căsătorită… nu știu, am trecut de vârsta de 20 de ani în care mi se părea căsătoria o chestie extraordinară. Sincer, mă uit în jurul meu și văd oameni care nu știu dacă sunt neapărat mai fericiți căsătoriți. Nu mi se pare atât de important ca doi oameni să fie căsătoriți. Mi se pare important ca doi oameni să se iubească și să fie împreună”, a mai spus Iulia Vântur, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Iulia Vântur și Salman Khan, despre căsătorie