kanald.ro
Sport
Ovidiu Burcă:„E recuperat sută la sută”. Ce a spus tehnicianul celor de la Dinamo despre modul în care joacă de ceva timp Lamine Ghezali
Dinamo a remizat cu scorul de 1-1 împotriva celor de la FCU Craiova. Meciul a fost în cadrul Cupei României.
Dinamo București nu trece prin cea mai bună formă. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă are patru meciuri consecutive în care nu a reușit să câștige. Ultima partidă disputată a fost cea din Cupa României împotriva celor de la FCU Craiova.
Partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1. După meci, Ovidiu Burcă a dat o declarație în care a vorbit și despre Lamine Ghezali, unul dintre jucătorii cheie ai clubului în sezonul trecut. Potrivit Sport.ro, tehnicianul a spus că:„E recuperat sută la sută, știți foarte bine că anul trecut am avut destulă răbdare cu el, avem în continuare”.
Citește și: Gest de campioană! FCSB se va ocupa de recuperarea lui Dragoș Iancu
Conform sursei menționate anterior, Ovidiu Burcă a menționat și faptul că nivelul la care joacă Dinamo acum este unul superior, adăugând că este de părere că trebuie ca Lamine Ghezali să primească încredere și să fie sprijinit.
Dinamo a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără victorie
Dinamo a remizat, 1-1, în meciul din Cupa României contra celor de la FCU Craiova. Formația antrenată de Ovidiu Burcă a deschis scorul prin Ionuț Amzar. Jucătorul de 20 de ani a marcat în minutul 18. 1-0 a fost și scorul primei reprize.
Apoi, în minutul 66, Yassine Bahasa a restabilit egalitatea și partida jucată pe Stadionul Arcul de Triumf s-a terminat 1-1.
În acest moment, potrivit informațiilor de pe Flashscore, Dinamo este pentru moment pe locul trei în grupa C din Cupa României. Rivalii formației antrenate de Ovidiu Burcă sunt: Oțelul Galați, FCU Craiova, FCSB, FC Bihor și Zalău.
Situația din campionat
În campionat, Dinamo ocupă locul 15, penultimul din clasamentul Superligii. Clubul a adunat 8 puncte după zece partide, înregistrând două victorii, două egaluri și șase înfrângeri.
Ultimele trei etape de campionat s-au terminat nefavorabil pentru elevii lui Ovidiu Burcă. Dinamo a pierdut contra: Farului Constanța (scor 2-0); FCU Craiova (1-0) și Rapidului (4-0).
Citește și: FCSB a deschis proces la FIFA clubului Galatasaray! Ce a avut de spus Gigi Becali?
Singurele echipe pe care Dinamo a reușit să le învingă, până acum, în actualul sezon, sunt FC Botoșani și FC Voluntari.
Dinamo va disputa următoarele meciuri din SuperLiga României contra celor de la: Oțelul Galați, CFR Cluj, FC Hermannstadt și Poli Iași.
Cel mai bun marcator al dinamoviștilor este Goncalo Gregorio. Fotbalistul portughez a reușit să marcheze de trei ori până acum în actuala stagiune de campionat.