Ultima perioadă a fost una deosebit de interesantă pentru Ozana Barabancea. A slăbit nu mai puţin de 40 de kilograme după o operaţie de micşorare a stomacului, însă aceasta nu se opreşte aici.
Pentru că are nevoie de o tonifiere a trupului, Ozana Barabancea a apelat la ajutorul doctoriţei Daniela Căţănaş, unde a ales doar terapii non-invazive.
„De această dată i-am recomandat Ozanei liftingul facial cu fire Aptos care nu schimbă fizionomia naturală a feţei, ci doar o întinereşte prin repoziţionarea compartimentelor feţei. Obrajii se ridică, linia mandibulară se redefineşte, şanţurile nazale se întind şi întregul aspect al feţei e liftat şi întinerit.
Primele rezultate sunt vizibile imediat după introducerea firelor de suspensie, iar după o perioadă de 2-3 săptămâni, rezultatul procedurii de lifting atinge cote maxime şi se menţine până la 2-3 ani”, a spus dr. Daniela Căţănaş, conform Click!
În urmă cu doar câteva luni, Ozana Barabancea mărturisea că este foarte mândră de schimbarea pe care a făcut-o: „Sunt foarte multumiţă, liniştită, încrezătoare, optimistă! Să rămânem cu fruntea sus şi să păstram oamenii buni lângă noi! Să învăţăm să fim recunoscători pentru trecut, astfel primind cu
bucurie provocările viitorului! Sunt dispusă să învăţ, să mă perfecţionez, să îmi însuşesc şi să îmi dezvolt talanţii pentru a fi de folos semenilor mei, ci nu pentru scopuri meschine, strict personale, ci pentru scopuri universale! Să fim binecuvântaţi!”, scria ea pe reţelele de socializare.