WowNews logo WOWnews
Stories
novalue
Papaiani a fost casatorit de doua ori si are doi copii, Sebastian si Alkys

Stiri

Papaiani a fost casatorit de doua ori si are doi copii, Sebastian si Alkys

Sebastian Papaiani, celebrul actor cu peste 50 de ani de cariera, a incetat din viata in aceasta dimineata.

Intr-un interviu acordat ziarului Adevarul, Sebastian Papaiani, actorul plecat astazi dintre noi, la 80 de ani, a vorbit si despre viata sa de familie. "M-am căsătorit de două ori. Prima dată la 25 de ani şi am stat însurat trei luni. Nu ne potriveam. Rămăsese însărcinată. Poate de asta nici n-a ţinut. A doua căsătorie am făcut-o la 37 de ani, cu Marcela. Suntem şi acum împreună. Soţia mea nici nu vrea să-i spun numele la interviu pentru că zice că nu e din „lumea" noastră, a actorilor.

Am doi băieţi, primul, Sebastian, are acum 47 de ani. Cel de-al doilea, al meu şi al Marcelei, are 37 ani, se numeşte Alkys şi este director de calculatoare la o companie olandeză care are o filială în România. Eugenia, prima sotie a actorului Povestea numelui lui este interesantă. Soţia mea, pentru că era fiică de chiabur, nu a putut să facă şcoala normală, a trebuit, prin nişte prieteni ai părinţilor ei, să facă Şcoala Greacă.
Dirigintele clasei se numea Alkys şi a învăţat-o greacă la perfecţie, iar atunci când Securitatea a venit să întrebe dacă sunt şi copii de români la Şcoala Greacă, el a spus că nu există aşa ceva. Şi pentru că acest profesor a salvat-o, atunci când Marcela a avut primul copil, singurul de altfel, ne-am întrebat cum îl numim. Eu am zis să-l numim româneşte, Ion, nume de slugă, puternic, tare. Marcela m-a întrebat dacă nu vreau să-l numim ca pe fostul ei diriginte.
Bineînţeles că am acceptat, ştiind povestea. M-am şi uitat în dicţionarul greco-român, să văd ce înseamnă. Am citit acolo „virilitate", „înţelepciune". Citisem greşit: Alkys înseamnă „casap"",
povestea Sebastian Papaiani.

 

Citeste si: De ce își îneca amarul Ioana Popescu în alcool și care a fost ultima ei dorință: „Spunea că se simte singură.”- kfetele.ro