
kanald.ro
Actualitate
Tradiții și superstiții de Paște 2022. Ce trebuie să faceți.
Învierea Domnului sau Sărbătoarea de Paște este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului care constituie fundația de bază a credinței și a Bisericii creștine. Sărbătoarea Paștelui simbolizează astfel bucurie, lumină și speranță. Credincioșii din întreaga lume primesc marea sărbătoare a Paștelui cu iubire, împlinire sufletească și veselie. Cele mai multe tradiții și obiceiuri ale zilei de Paște se referă în principal la cinstirea cum se cuvine a acestei sărbători, la bunul mers al vieții și al treburilor, la sănătatea familiei și la sporul casei.
1. Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea "Sfintelor și Mantuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, adică: scuiparile, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea.
2. Ouăle de Paște
Ouăle de Paște, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămâna a Postului Mare, numită și „Miercurea Paresimilor". Există obiceiul ca, de la lăsatul Secului și până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle.
Era credința că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paște. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paște și ouăle ce urmau să fie înroșite.3. Toaca de la biserică
În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşte se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi că a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât „hoţii”, cât şi „păgubaşii”.
Cele mai frumoase obiceiuri de Învierea Domnului
[Sursa foto: PixaBay]4. "Stropitul"
Potrivit acestui obicei, care se mai practică în Transilvania, băieţii merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”. „Stropitul” este păstrat şi azi şi reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii, şi, în fond, de distracţie.
Citeste si: Paște 2022. Cum să faci cel mai bun cozonac pentru masa de Paște
5. Spălatul clopotului
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spala pe fată în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.
6. Bolul cu monezi
În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ouă roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să şi clătească fata cu apă şi să şi atingă obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii.
La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator.
În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.
În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
Citeste si: Iepurașul de Paște 2022. Care este povestea și semnificația iepurașului de Paște
La masa de Paşte e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.
Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşte, te vei întâlni în lumea cealaltă.
Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.
Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.