

Caz nemaiauzit până acum, însă cât se poate de adevărat. Patru animale sunt acuzate de crimă, într-un dosar de ucidere din culpă.
Dosarul a fost întocmit de poliţiştii din judeţul Vâlcea, potrivit evz.ro
Oamenii legii au constatat că trei vaci şi un taur au omorât doi oameni, mamă şi fiu, pe o pajişte de lângă casa în care locuiau cei doi, situată în comuna Grădiştea.
Cazul a fost semnalat, luni seara, la ora 21.46. Atunci, un bărbat a sesizat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că tatăl sau şi bunica să se află decedaţi, pe un teren din apropierea locuinţei lor.
Din primele cercetări a reieşit faptul că leziunile care au provocat decesul victimelor provin de la animalele crescute în gospodărie, mai exact, trei vaci şi un taur.
Oamenii legii au transmis că a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fapta prev şi ped de art 192 alin. 3 Cod penal.