kanald.ro
Vedete
Paula Iorga s-a recăsătorit, la 3 ani de la moartea lui Leo Iorga! Văduva regretatului artist, primele declarații despre eveniment: „S-a petrecut o binecuvântare”
Paula Iorga a venit cu o serie de declarații despre căsătoria cu Aurel Dincă, noul ei partener de viață.
Au trecut 3 ani de când Leo Iorga s-a stins din viață, iar decesul regretatului artist a lăsat un gol imens în sufletele celor ce l-au îndrăgit, însă în special, în inima familiei lui, a soției și a celor doi copii pe care i-a lăsat în urmă.
Soarele a ieșit, însă, și pe strada Paulei Iorga, asta pentru că și-a găsit fericirea în brațele lui Aurel Dincă, fostul solist al trupei Krypton, iar cei doi sunt extrem de fericiți împreună. Deși văduva lui Leo Iorga a vorbit despre căsătoria cu noul partener, la scurt timp după ce și-a oficializat relația cu acesta, spunând că nu vor să-și unească destinele, acum lucrurile s-au schimbat, aceasta anunțând că ea și Aurel s-au cununat religios.
”S-a petrecut o binecuvântare, o cununie. Ne-a dat preotul, da. Ne-am cununat la preot și asta e cel mai important decât orice altfel de cununie.”, a declarat Paula Iorga, pentru un post TV.
Aurel Dincă s-a mutat cu Paula Iorga în Eforie
Mai mult decât atât, Aurel Dincă chiar a făcut un sacrificiu pentru relația cu Paula Iorga, asta pentru că bărbatul a renunțat la orașul în care locuia, respectiv Brașov, doar pentru a se muta cu partenera lui de viață, în Eforie, acolo unde ea locuia de ceva vreme.
„A fost un moment ales de Bunul Dumnezeu pentru că ne-a unit rugăciunile, eu mă rugam să am un partener de viață care să-mi fie alături, mă simțeam foarte singură pentru că stau cu mama, copiii au rămas la București, Leo e la Bellu, suferința este de 9 ani plus încă 3. Eu trecut deja 3 ani de la moartea lui Leo, și cred că s-a milistit Bunul Dumnezeu pentru că și el se ruga acolo în Brașov. Practic, el e din Brașov, n-a fost nimic premeditat, și el se ruga să-și găsească o femeie așa cum își dorește el, să îl accepte cu bune și rele, pentru că nimeni nu-i perfect. Am vorbit mult la telefon, am comunicat vreo lună-două, mai multe ori, seara, pentru ca până la urmă să ne întâlnim la un concert, el fiind solist vocal și de atunci a început călătoria în doi. Sunt acele porți deschise pe care le vezi și când se leagă, se leagă, se aliniază planetele.Sunt atât de fericită că am ales ceea ce îmi doresc eu și na, și el e fericit, ne iubim și e altceva, acum îl aștept să vină de la studio să mergem la plimbărica zilnică. Aurel a renunțat la Brașov, la munte și ne-am mutat împreună la Eforie, a venit la mine”, a mai spus Paula Iorga.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro