kanald.ro
Imagine cu scop ilustrativ
Imagine cu scop ilustrativ
Diverse
Iată pe ce dată se dau ceasurile înainte cu o oră în 2024. Care sunt repercursiunile acestui fenomen asupra organismului uman?
În România se aplică sistemul orei de vară, ce are ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui. Această schimbare are loc de două ori pe an, mai exact primăvara și toamna, atunci când se revine la ora de iarnă, considerată și cea standard.
Potrivit legislației actuale a Uniunii Europene, se trece la ora de vară în ultima duminică din martie și se revine la ora inițială în ultima duminică a lunii octombrie.
Mai este doar o lună până la momentul în care primăvara își va intra în drepturi și temperaturile vor începe să crească.
În fiecare an, fenomenul are loc în ultima duminică din martie, respectiv ultima duminică din luna octombrie. Anul acesta, data la care se dau ceasurile înainte cu o oră este 31 martie, moment în care ora 3:00 devine ora 4:00.
Astfel, noaptea de 30 spre 31 martie este considerată cea mai scurtă din an, având în vedere că ziua are doar 23 de ore, în loc de 24 cum are în mod normal.
Orarul de vară se aplică până în ultima duminică din octombrie, așa că revenirea la ora de iarnă va avea loc pe data de 27 octombrie 2024, când ora 04:00 va deveni ora 03:00.
De fiecare dată, schimbarea are loc în weekend pentru ca impactul asupra activităților esențiale să fie cât mai mic.
Citește și: Când vine primăvara în 2024. Vezi ce spun meteorologii despre starea vremii în perioada următoare
Imagine cu scop ilustrativ
[Sursa foto: Unsplash]Trecerea la ora de vară poate avea urmări serioase asupra oamenilor din întreaga lume, având în vedere că orele de somn de pe timpul nopții sunt mai puține la număr.
Tocmai de aceea, specialiștii spun că avem nevoie de minim o săptămână pentru a ne obișnui cu noul fus orar. Vezi mai jos care sunt repercursiunile fenomenului asupra organismului uman!
Potrivit specialiștilor, schimbarea orei poate duce la tulburări serioase ale somnului, deoarece corpul nostru trebuie să se adapteze la un nou program.
Astfel, trecerea la ora de vară poate duce la oboseală, iritabilitate și dificultăți în concentrare.Imagine cu scop ilustrativ
De cele mai multe ori, problemele emoționale apar cu ușurință pe fondul oboselii. Acest lucru se poate întâmpla și în perioada în care încercăm să ne obișnuim din nou cu ora de vară, având în vedere că dormim cu o oră mai puțin.
Tot din cauza oboselii, unii oameni pot resimții și probleme de concentrare ori tulburări de memorie, mai ales în primele zile după modificarea orei. Aceste probleme pot persista până când organismul reușește să se adapteze la noul program.
Conform unor studii, trecerea la ora de vară poate crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral. Aceste riscuri sunt mai mari în primele câteva zile după trecerea la ora de vară, mai ales la persoanele cu afecțiuni cardiace preexistente.
De asemenea, statisticile arată că există o creștere a cazurilor de infarct miocardic și accident vascular cerebral imediat după ce ceasurile se dau înainte cu o oră.
Surse: doc.ro, jurnalul.ro.