De asemenea, în ziua de Dragobete se sărbătorește natura, iubirea, renașterea, dar și fertilitatea.
După Revoluție, românii au importat Valentine's Day, sărbătorită pe 14 februarie, însă nu toate persoanele au fost de acord cu această sărbătoare. Marea majoritate a românilor preferă să țină la tradiții și să celebreze iubirea în data de 24 februarie, în ziua de Dragobete.
O altă categorie de îndrăgostiți preferă să nu țină cont de niciuna din aceste sărbători, fiind de părere că iubirea se demonstrează în fiecare zi, prin gesturi mici și nu este necesară o zi anume pentru a sărbători iubirea.
În ziua de Dragobete, tinerii își crestau pe braț o formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați și surori de cruce. Fiecare tânăr are grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă singur, deoarece asta ar reprezenta un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg restul anului.
Tot în această zi bătrânii din sat se preocupau mai mult decât de obicei de animalele din ogradă. Cei în vârstă credeau că în ziua de Dragobete pasările își aleg perechea pe viață. Tot în această zi sacrificarea animalelor este interzisă.
În această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nuntirea păsărilor in cer.
În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
În unele zone ale țării există obiceiul ca tinerii necăsătoriți să se îmbrace în haine curate, de sărbătoare, și să pornească la cules de ghiocei și viorele pe care să le așeze ulterior la icoane. La întoarcere fetele pornesc în fugă spre sat, iar băieții aleargă pentru a prinde fata care le este dragă. De își prind aleasa, aceștia îi fură o sărutare în văzul tuturor, sărutare ce simbolizează legământul lor pe durata întregului an. De aici și zicala „Dragobetele sărută fetele”.
În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept „zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet.
Se spune că, de Dragobete, anumite cuvinte rostite pe un anumit ton, au puterea de a aprinde dragostea și a o păstra vie pentru tot anul. Cuvintele nu trebuie auzite decât de ființa iubită, altfel puterea lor dispare. Printre șoapte trebuie să se regăsească negreșit aproape, dor, dragoste, drag, dulce, farmec, fior, inimă, iubire, înger, lin, lumină, rugăciune și inevitabil prenumele ființei iubite.
Sărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată în fiecare an la 24 februarie, de români. Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează şi începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște.
În unele regiuni din țară, ajunul de Dragobete este tratat ca și noaptea de Bobotează. Tinerele care doresc să își afle ursitul își pun sub pernă busuioc sfințit, sperând că Dragobetele le va ajuta să-și găsească ursitul.
Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.
Declarația șocantă făcută de colegul Ștefaniei Szabo! Informația care ar putea da peste cap ancheta în cazul directoarei medicale a Spitalului din Buzău