kanald.ro
Exclusiv
Pensionarii cu venituri mari, excluși din schemele de ajutor. Sprijin tăiat pentru pensionarii "mai avuți" - Semnal clar că economia României e la zid: "Ne așteptăm la un al doilea val de scumpiri" | EXCLUSIV
În plin moment tensionatpe scena economică a României se mai anunță o măsură care lovește direct în buzunarele pensionarilor cu venituri medii și mari: de la 1 iulie 2025, aceștia ar putea rămâne fără sprijin pentru plata facturilor la energie.
Decizia marchează o schimbare majoră de strategie, într-un moment în care economia României dă semne evidente de epuizare. Noul sistem de ajutor pentru energie va viza exclusiv consumatorii vulnerabili, iar pragul de eligibilitate s-ar putea opri la doar 2.200 de lei – mult sub nivelul multor pensii considerate „medii” în România de azi.
Guvernul restrânge ajutoarele: doar cei „cu adevărat săraci” vor mai primi sprijin
Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a explicat că actuala schemă de plafonare a prețurilor la energie va fi înlocuită cu una nouă, bazată pe „vulnerabilitate energetică”.
„Pregătim, împreună cu Ministerul Muncii, un nou mecanism care se adresează celor care sunt într-adevăr în dificultate, care nu-și pot plăti facturile la utilități. Aceștia sunt consumatorii vulnerabili, iar schema va fi construită în jurul lor”, a spus Burduja, în cadrul Forumului Energiei.
Pragul exact până la care se va acorda sprijinul nu a fost stabilit definitiv, dar sunt vehiculate două variante: 2.200 de lei și 2.574 de lei. În oricare dintre scenarii, un număr mare de pensionari care până acum beneficiau de carduri de energie și alte forme de ajutor riscă să fie lăsați deoparte.
Este o redefinire a criteriilor. Statul nu mai are capacitatea de a susține sprijinul pentru toată lumea, iar cei care au pensii considerate "mai mari" vor trebui să se descurce singuri, în ciuda scumpirilor, avertizează specialiștii.
Avertismentul economiștilor pentru data de 1 iulie
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Economistul Adrian Negrescu avertizează că această schimbare vine exact în momentul în care se anunță un nou val de scumpiri, mai ales din cauza liberalizării complete a pieței de energie.
„Începând cu 1 iulie, ne așteptăm la un al doilea val de scumpiri, determinat de creșterea prețurilor la energie, în special pentru mediul de afaceri. Dacă până acum firmele plăteau aproximativ 1 leu pe kWh, din iulie tariful va urca la 1,4–1,7 lei pentru fiecare kWh, posibil chiar mai mult. Aceste costuri mai mari la energie pentru companii se vor reflecta în prețurile produselor, pentru că majoritatea firmelor vor include scumpirea energiei în prețul final al mărfurilor pe care le vând.” a spus economistul pentru WOWbiz.ro
Burduja susține că ordonanța prin care se va defini „vulnerabilitatea energetică” va fi supusă consultării publice.