
kanald.ro
Lionel Messi în timp ce sărbătorește un gol marcat pentru Inter Miami
Sport
Deși nu au ajuns la Getafe, Pep Guardiola și Lionel Messi au fost în mai multe rânduri adversarii acestei echipe. Împreună, fotbalistul și antrenorul au obținut multe victorii contra clubului patronat de Angel Torres.
În acest Lionel Messi este fotbalsitul celor de la Inter Miami, unde evoluează alături de alți foști jucători ai Barcelonei, respecitv: Luis Suarez, Jordi Alba și Sergio Busquets. De cealaltă parte, Pep Guardiola este din 2016 antrenorul celor de la Manchester City.
De asemenea, Pep Guardiola este și unul dintre antrenorii pe care Lionel Messi l-au avut de-a lungul timpului. Deși cei doi au colaborat la Barcelona, aceștia putea ajunge la o altă echipă din campionatu Spaniei.
Mai exact, potrivit Eurosport, care menționează ca sursă Mundo Deportivo, președintele celor de la Getafe, Angel Torres, a spus că: „Eram în competițiile europene, am fost la tragerea la sorți, iar acolo era Txiki, care mi-a spus că Barca se gândea să îl aducă drept antrenor pe Laudrup, iaru eu am zis că l-aș duce pe Guardiola. Ne-am întâlnit o dată într-o cameră VIP la aeroport, însă totul a fost pe fugă. Ei (n.r. Barca) l-au dat afară pe Rijkaard și în loc să îl aducă pe Laudrup, l-au adus pe Guardiola.
El era dispus să vină la Getafe”.Pep Guardiola dându-le îndicații jucătorilor de la Manchester City în timpul unui meci
De asemenea, conform surselor menționate anterior, președintele celor de la Getefe voia să îl aducă și pe Lionel Messi la această echipă.
Totuși, chiar dacă nu au ajuns la Getafe, atât Lionel Messi, cât și Pep Guardiola, au avut de-a lungul timpului mai multe dueluri împotriva celor de la Getafe.
Potrivit platformei Transfermarkt, Lionel Messi a fost implicat în 27 de meciuri împotriva celor de la Getefa. Prima partidă în care internaționalul argentinian a evoluat contra acestei echipe a avut loc în sezonul 2004/2005.
Ultima confruntare a lui Lionel Messi cu Getafe a fost în sezonul 2020/2021. Pe parcursul acestor dueluri jucătorul argentinian a marcat 21 de goluri împotriva acestei formații și a oferit 15 pase decisive.
Bilanțul lui Lionel Messi în meciurile contra celor de la Getafe ete următorul: 27 de partide jucate, 21 de victorii, 3 remize și 3 înfrângeri.
De partea cealaltă, Pep Guardiola, în calitate de antrenor, i-a întâlnit de opt ori pe cei de la Girona. Prima partidă pe care ibericul a pregătit-o împotriva echipei lui Angel Torres a avut loc în anul 2008 și s-a termiant cu scorul de 1-1.
Citește și: Gabi Torje, vizibil afectat după înfrângerea cu Ceahlăul: „E greu, dezamăgire mare, supărare mare”
Ultima partidă a unei echipe pe care Pep Guardiola a avut-o contra celor de la Getafe a avut loc în anul 2012. Gruparea catalană, antrenată de tehnicianul spaniol la acea vreme, s-a impus cu scorul de 4-0.
Pep Guardiola a înregistrat următoarele rezultate în meciurile împotriva celor de la Getafe: șase victorii, un rezultat de egalitate și o singură înfrângere.