Petre Roman i-a adus un ultim omagiu fostei soții

Vedete

Petre Roman nu a avut puterea să participe la înmormântarea Mioarei Roman. Cum și-a motivat absența, în ziua în care fosta lui soție a fost condusă pe ultimul drum: "A spus că preferă să nu o vadă"

Petre Roman nu a fost prezent la înmormântarea Mioarei Roman. Abia acum s-a aflat motivul pentru care a lipsit.

Petre și Mioara Roman au fost căsătoriți timp de trei decenii, iar din rodul iubirii lor s-a născut o fată. Chiar dacă au avut o căsnicie fericită, la un moment dat lucrurile nu au mai mers bine între ei, motiv pentru care au decis să divorțeze. Fostul prim-ministru al României nu a uitat, însă, de cea care i-a fost soție, așa a mers să-i aprindă o lumânare la capelă, după ce a aflat că Mioara Roman s-a stins din viață.

A fost alături de fiica lui, Oana, dar a participat doar la priveghi, nu și la înmormântare. 

Petre Roman nu a fost prezent la înmormântarea Mioarei Roman

Imediat ce a aflat că fosta lui soție s-a stins din viață, Petre Roman s-a urcat în avion și a venit în România pentru a fi alături de fiica lui, Oana, și de sora acesteia. Acesta i-a adus un ultim omagiu Mioarei Roman și a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei, deși s-au despărțit și au rupt legătura acum mai bine de 17 ani. 

Citeste si: Doina Teodoru, surprinsă în prezența unui alt bucătar! Cine este bărbatul celebru care o face să zâmbească după despărțirea de Cătălin Scărlătescu- kfetele.ro

Cu toate acestea, fostul prim-ministru nu a fost prezent în ziua în care Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum și a și spus motivul pentru care nu și-a dorit să își vadă fosta soție pentru ultima dată. Gabriela Lucuțar, cea care s-a ocupat în detaliu de înmormântarea mamei Oanei Roman a stat de vorbă cu Petre Roman.

Citește și: „Cu respect” Traian Băsescu, gest impresionant după moartea Mioarei Roman! Cum și-a exprimat fostul președinte al României regretul cu privire la trecerea în neființă a fostei jurnaliste?

Citeste si: Care sunt medicamentele care te pot lăsa fără permis de conducere. Lista completă- kanald.ro

„Este cripta goală în momentul acesta, dar lângă sunt toate rudele Mioarei Roman: părinţii, sora… Mi-ar plăcea să vină şi domnul Petre Roman la înmormântare. Ar fi nobil din partea lui. Dânsul a spus că preferă să nu o vadă aşa, ci să îi rămână în amintire cum o ştia, frumoasă…”, a declarat Gabriela Lucuţar, pentru Playtech Știri.

Petre Roman a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei soții

Cu toate că Mioara Roman și Petre Roman au divorțat și fiecare a luat-o pe drumul lui, fostul prim-ministru a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale soții. Aceasta a dezvăluit, la scurt timp după ce mama fiicei sale s-a stins din viață, cum era ea și ce a însemnat pentru toți cei care au cunoscut-o.

Citește și: Mesajul sfâșietor lăsat la căpătâiul Mioarei Roman! Toți cei care au mers să-și ia ”adio” l-au observat, așezat lângă sicriu

Citeste si: Doina Teodoru, surprinsă în prezența unui alt bucătar! Cine este bărbatul celebru care o face să zâmbească după despărțirea de Cătălin Scărlătescu- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu Ahmed după date-ul cu Veronica? Toată lumea a observat același lucru la concurentul din Casa Iubirii. A RECUNOSCUT și el "Sunt așa supărat". A încercat să ASCUNDĂ, dar n-a reușit- radioimpuls.ro

„Îmi pare foarte rău că s-a sfârșit, dar în ultima vreme s-a luptat cu o boală grea, foarte grea. Așa cum o știu, nu numai eu, ci foarte mulți oameni, era un om foarte puternic. Era un om inteligent, era foarte bine pregătită. Eu cred că în viața ei n-a făcut decât bine. Bine pentru foarte mulți oameni, studenților cu care a lucrat, pe care i-a învățat o mulțime de lucruri frumoase.

Acuma poate că e mai ușor. Au fost mulți oameni care au avut foarte multe de învățat de la ea. A avut o personalitate nu doar puternică, dar și foarte bine conturată. A fost binevoitoare în a oferi ceva semenilor ei”, a declarat Petre Roman, pentru Fanatik.