Piure de cartofi. Unde greșești când îl prepari

Piure de cartofi este una dintre garniturile frecvent preparate, mai ales atunci când vrei să savurezi o porție de friptură la grătar sau la cuptor. Chiar și așa nu toată lumea știe că există o greșeală pe care majoritatea o fac în momentul preparării.

Distribuie pe:

Piure de cartofi. Unde greșești când îl prepari

Piure de cartofi. Iată unde greșești atunci când prepari garnitura preferată a românilor:


In articol:

Piure de cartofi. Este importantă să știi unde greșești pentru a avea un preparat delicios.

Majoritatea curăță cartofii, îi pune la fiert, se scurg de apă și apoi se pisează adăugând și restul ingredientelor. Ei bine, bucătarii susțin că această variantă nu este corectă, atunci când îți dorești un piure declicios.

Citeste si: Slănină afumată, un adevărat pericol pentru sănătate! Ce spun medicii

Citeste si: Ciorbă de pui a la grec. Secretul care o face gustoasă

Citeste si: Scovergi ca la bunica. Rețeta mai puțin cunoscută pentru un desert românesc delicios

Ei bine, pentru un piure delicios, cartofii trebuie fierți în ingredientele cu care vrei să îi combini, potrivit bucătarului chef Tyler Florence.

Piure de cartofi. Unde greșești când îl prepari

Piure de cartofi. Cum se prepară corect

Piure de cartofi. Se spală și se curăță cartofii, se taie cubulețe și se un la fiert în lapte cu unt, sare etc. În acest mod, cartofi au timp să absoarbă aromele ingredientelor respective.

După ce au fiert suficient, scoatem cartofii într-un vas separat. Se pisează și apoi se încorporează treptat lichidul aromat în care s-au fiert cartofii.

Piure de cartofi. Piureul de cartofi se prepară cu ușurință şi este delicios.

Cartof - istoric

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni. În anul 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.

Istorie

Articole principale: Istoria cartofului în Europa și Istoria cartofului în imperiul incaș.

Cartoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 și introdus, puțin după aceea, în Spania și în Italia.

Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incașilor a fost importată în Spania și în țările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh o introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea vitelor.

Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în 1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi, potrivit wikipedia.org.

Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile ei ornamentale. În secolul al XVIII-lea, Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre. Totuși, populația rămânea neîncrezătoare. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător și recomandă folosirea sa.

Pentru a trezi interesul, chibzuit susținut de Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. El a intervenit pentru plantarea de terenuri cu cartofi la periferia Parisului (astăzi cartierele la Porte Maillot și Grenelle) și „a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”.

Conținut cartof

Cartofii conțin amidon, vitamina C, fibre, proteine și mult potasiu.

Cartoful conține glicoalcaloizi, cum ar fi solanina și ciaconina. Acești alcaloizi, care protejează planta, se găsesc în special în frunze, germeni, vlăstari și fructe.

Expunerea la lumină, deteriorarea fizică și îmbătrânirea cresc conținutul de glicoalcaloizi din tuberculi, concentrațiile lor puternice aflându-se imediat sub piele. Gătitul la temperaturi de peste 170 °C distruge parțial aceste substanțe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe, iar în cazuri severe coma sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte rar. Expunerea la lumină produce înverzire prin sinteză de clorofilă, aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși acest indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de glicoalcaloizi se pot petrece una fără cealaltă.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate