
kanald.ro
Vedete
Theo Rose le-a dezvăluit fanilor din mediul online un moment emoționant din cadrul concertului lui Jessie J.
Theo Rose se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, cântăreața este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde îi ține la curent pe admiratori cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că artista a mers la concertul lui Jessie J, spectacol la care își dorea de ceva vreme să ajungă, dat fiind faptul că este idolul ei din copilărie. Ei bine, vedeta a ținut să împărtășească cu fanii emoțiile pe care le-a trăit în cadrul evenimentului, dar cel mai emoționant moment a fost de departe cel în care celebritatea internațională a prezentat publicului melodia compusă pentru bebelușului ei care urmează să vină pe lume.
Iubita lui Anghel Damian s-a declarat impresionată de versurile piesei, dar și de momentul în sine, mărturisindu-le fanilor din mediul online că atât ea, cât și partenerul ei și-au stăpânit cu greu lacrimile.
„I-a scris o piesă copilului ei. Se numește ”Sunflower”. Plângeam și eu și Anghel.”, a scris Theo Rose, în dreptul unui videoclip unde a surprins momentul emoționant.
Jessie J
Nu de puține ori, Theo Rose a dezvăluit că idolul ei, dar și exemplul său în cariera muzicală este chiar Jessie J, celebritate pe care o admiră încă de când era copil.
Ieri seară, vedeta alături de partenerul de viață au mers la concertul artistei, iar cântăreața s-a declarat extrem de emoționată.
”Bă, aseară am trecut prin toate stările cu ea împreună. Pe lângă faptul că e coincidența asta cu sarcina, am fost mândră de ea, adică mândră rău. N-am auzit așa performance live, improvizat, adică erau repetate piesele, dar mult din ce făcea ea era pe loc. Atât de spontană, atât de amuzantă, caterincă, sinceră, reală, adevărată. Am bocit în ultimul fel și dacă nu erau oameni în jurul meu boceam tare, cu sunet, de la început până la sfârșit, așa tare m-am bucurat pentru ea. Eu sunt mândră de idolul pe care mi l-am ales, asta zic”, a mai spus artista.