
kanald.ro
Imagine cu caracter ilustrativ
Actualitate
O parte dintre pensionari ar putea să treacă prin perioada sărbătorilor de iarnă fără a-și primi pensiile.
Sărbătorile de iarnă de apropie, însă mulți dintre români ar putea fi nevoiți să le petreacă fără bani în buzunare. Este vorba despre o categorie de pensionari care riscă să nu își primească indemnizațiile în perioada următoare.
Totul se întâmplă din cauza unei probleme la sistemul informatic al Casei Naționale de Pensii. Softul nu funcționează, iar din această cauză plata pensiilor nu poate fi efectuată. În această situație se regăsesc seniorii care au ieșit de curând la pensie și au depus dosarele după data de 1 septembrie 2024.
De asemenea, în aceeași situație se află și seniorii care nu au primit până acum decizia de recalculare a pensiei, deși ar fi trebuit ca aceasta să ajungă la ei până la sfârșitul lunii august.
Imagine cu caracter ilustrativ
Românii care nu și-au primit până acum pensiile sau deciziile de recalculare, astfel că nici măcar nu știu dacă indemnizațiile lor au crescut sau nu, sunt nemulțumiți de situația în care se află.
Au fost șocați când au aflat că, din cauza problemei cu care se confruntă Casa de Pensii, ar mai avea de așteptat câteva luni până când își vor primi banii.
„Eu am depus în august. Am înțeles de la cineva de la Casa de Pensii, că cei cu dosare noi de pensii vor lua prima pensie în ianuarie ori februarie”/ „Patru luni durează minim. Și acum cu haosul de recalculare poate dura și mai mul.