Stiri

Poliţist din Suceava, SANCŢIONAT după ce a ajuns cu maşina de serviciu în şanţ din cauza vitezei

Distribuie pe:
  • icon facebook
  • icon email


Poliţist din Suceava, SANCŢIONAT după ce a ajuns cu maşina de serviciu în şanţ din cauza vitezei
 

Un poliţist în vârstă de 38 de ani, de la Postul de Poliţie Bosanci, judeţul Suceava, a fost sancţionat luni după-amiază, după ce, din cauza vitezei pe un drum acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul autospecialei de poliţie şi a ajuns în şanţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Suceava, pe raza judeţului, a avut loc în ultimele 24 de ore, de când a început să ningă, aproximativ 20 de accidente rutiere soldate cu avarii, în-unul dintre acestea a fost implicată şi o autospecială a Postului de Poliţie din Bosanci.

Poliţistul aflat la volan, un bărbat de 38 de ani, a fost a fost sancţionat cu avertisment pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă.

„Accidentul s-a petrecut pe o porţiune de drum judeţean situată la ieşirea din Suceava spre Bosanci. Nimeni nu a fost rănit, nici autospeciala nu a suferit avarii, a fost scoasă din şanţ iar colegul mea a fost sancţionat cu un avertisment la OUG 195 pentru neatenţie şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Autospeciala poliţiei nu circula cu mai mult de 30-40 de km la oră, din acest motiv nici nu a suferit avarii”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu.


Potrivit ursei citate, din cauza vremii, zeci de autoturisme au ajuns în şanţ în ultimele 24 de ore, în mai multe localităţi din judeţ, însă nu au fost înregistrate accidente grave.

Judeţul Suceava se află se află sub avertizare cod galben de ninsori şi vreme rea până miercuri, la ora 10.00.

sursa

Alin Andronic, secretul cu care a venit la Exatlon! De ce este accidentarea de la genunchi mult mai gravă decât a părut la televizor? ”L-am văzut că şchiopătează”icon photo

Titlu secțiune

Știrile WOW

HOT pe facebook ACUM!

Astăzi, în ultimul episod din “Mireasa din Istanbul”! Lecţie de viaţă pentru Adem! În această seară, de la ora 20:00, la Kanal Dicon photo

Vedete

Astăzi, în ultimul episod din “Mireasa din Istanbul”! Lecţie de viaţă pentru Adem! În această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

În această seară, de la ora 20:00, Kanal D difuzează ultimul episod al serialului ”Mireasă din Istanbul”.

Titlu secțiune