kanald.ro
Social
Poliţist român, celebru la New York! Omul legii a salvat 60 de oameni în trei ani
Imaginea tânărului poliţist a ajuns pe un panou publicitar din New York. Povestea lui a ajuns subiect de campanie.
Un poliţist bihorean, în vârstă de 23 de ani, a salvat în trei ani 60 de pacienţi care erau în stare gravă după ce a donat sânge în fiecare lună. Povestea poliţistului erou a fost utilizată într-o campanie privind donarea de sânge care a fost proiectată pe un panou publicitar din New York.
Robert s-a apucat de pregătirile pentru a deveni poliţist de frontieră în urmă cu trei ani. Atunci a fost şi prima dată când s-a oferit voluntar să doneze sânge pentru o persoană care se afla în stare critică. După ce a absolvit şcoala, tânărul a fost repartizat ca poliţist în judeţul lui şi s-a dus să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Oradea.
„De atunci și până în prezent, Robert și-a ținut promisiunea, iar cu sângele lui a ajutat 60 de oameni aflați în stare critică. Un singur lucru regretă, faptul că într-o lună nu a putut ajunge să doneze, pentru că era în concediu. Dar ca să se revanșeze, și-a motivat colegii, astfel că săptămâna trecută au mers cu toții să doneze sânge la Centrul de Transfuzie.El este Robert, are 23 de ani și, până acum, a ajutat 60 de oameni... repetăm acest lucru pentru că ceea ce el face este extraordinar!”, au scris reprezentanții MAI pe Facebook.
Poliţistul român pe panourile din New York
Povestea lui Robert şi a altor trei donatori a devenit cunoscută şi în SUA. Astfel, aceştia ajuns pe unul dintre panourile publicitare din celebra piață Times Square, din New York într-o campanie de responsabilizare a populaţiei privind donarea de sânge.