
kanald.ro
Actualitate
Decizie nemaiîntâlnită a unei instanțe! O copilă a murit din cauza poluării!
O copilă de nouă ani s-a stins din viață din cauza noxelor de aer. Tribunalul din Marea Britanie a dat sentința istorică în cazul micuței: “expunerea la poluarea excesivă a aerului”.
Citeste si: Vaccinul împotriva coronavirusului al companiei Moderna a fost aprobat
Ella Kissi-Debrah a fost o fetiță perfect sănătoasă până la vârsta de nouă ani. Copila s-a îmbolnăvit brusc, iar în scurt timp și-a pierdut și viața în urma unui stop cardiac provocat de o criză gravă de astm. Mama fetei a încercat să găsească o explicație, pentru că moartea fetei a venit subit.
“ Am sperat să obţin un răspuns şi credeam că va fi unul scurt şi la obiect, nu m-am gândit că va fi atât de complicat.
Fetița locuia în sud-estul Londrei, în apropierea celei mai circulate autostrăzi din capitala Marii Britanii. Oamenii legii au efectuat o anchetă după moartea copilei, iar potrivit cercetătilor a reieșit faptul că în apropierea casei a fost măsurat un nivel “periculos” de dioxid de azot, peste pragul admis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și de normele Uniunii Europene.
“ Aceasta este ziua pentru care familia Ellei s-a luptat timp de 7 ani. Tribunalul din spatele meu a dat un verdict istoric, recunoscând pentru prima dată că poluarea aerului este cea care a provocat decesul fetiţei.”, a precizat Noel Phillips, SKY News.
Citeste si: Ion Dichiseanu, în stare gravă la spital! Îndrăgitul actor este intubat și are mari probleme respiratorii
Pe certificatul de deces al fetiței de nouă ani apar drept cauze ale morţii: astm sever, insuficienţă respiratorie acută şi expunere la poluarea atmosferică.
“ Acest verdict este dat o dată-n viaţă, dar are ramificaţii asupra tuturor aspectelor vieţii noastre. Cred că pe viitor vom vedea mai multe acţiuni pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ba chiar mai mult decât atât, pentru că acest caz a scos la iveală faptul că poluarea aerului este cauzată şi de alte surse cum ar fi construcţiile, agricultura sau alte domenii. Cred că este un moment special, iar Rosamund a făcut un lucru nemaipomenit pentru milioane de oameni.”, a explicat Simon Birkett, fondator Clean Air London.
Sursa – Stirile ProTv