WowNews logo WOWnews
Stories
Denis Alibec
Denis Alibec

Sport

Povestea de viață emoționantă a lui Denis Alibec! Atacantul s-a luptat cu sărăcia de mic. Părinții au divorțat când el avea 6 ani, a locuit cu chirie într-o casă simplă, iar mama lui a făcut taximetrie să îi ajute să își îndeplinească visul

Denis Alibec are o poveste de viață impresionantă, marcată de sărăcie, de divorțul părinților, dar și de sacrificiul mamei făcut pentru ca el să își îndeplinească visul.

Denis Alibec este, azi, unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști din România! Star la Farul Constanța, jucătorul, uneori capricios, dar, de multe ori, generos, are însă, dincolo de lumina reflectoarelor, o poveste de viață emoționantă.

Povestea de viață emoționantă a lui Denis Alibec! ”Gevrim s-a despărțit de doamna Emilia când Denis avea cam 6 ani. E o femeie deosebită”

Puțini reușesc să iasă din anonimat, atunci când nu au bani, când au parte de o copilărie în care se luptă cu sărăcia și cu prejudecțile. Denis Alibec a reușit, s-a încăpățânat să se ridice la suprafață și a ajuns acolo unde și-a dorit de mic!  Fotbalistul care se plimbă acum cu mașini scumpe și se îmbracă numai în haine de firmă a avut zile în care nu își permitea nimic. Părinții lui au divorțat când el era doar un puști și avea nevoie de sprijin! Doar în sufletul lui să nu fi fost! Tatăl, un fost fotbalist, Gevrim Alibec, s-a despărțit de doamna Emilia fără să se uite în urmă! Denis a a rămas în grija mamei și a bunicii, iar unchiului său a încercat să îl susțină cât putea și el la vremea respectivă!  

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Gevrim s-a despărțit de doamna Emilia când Denis avea cam 6 ani. E o femeie deosebită, care a știut să-l aibă în grijă și uitați ce bine a crescut copilul”, povestea, în urmă cu ceva vreme, Stelică Dămășaru, antrenorul care acum activează la Academia Hagi și îi știe bine povestea atacantului de la malul mării.

Denis Alibec

Denis Alibec

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Denis Alibec, declarație emoționantă după ce a văzut din tribune triumful Farului cu FCSB, scor 3-2: „A fost o bucurie enormă! E un vis devenit realitate!”

Mama lui Denis Alibec a făcut taximetrie pentru a-l susține la școală și la fotbal

După plecarea tatălui, Denis Alibec a fost crescut de mama și de bunica sa. Au fost perioade dificile, cu mari greutăți și sacrificii. Emilia Stroe, mama lui Alibec, a început să lucreze pe taxi pentru a-și susține fiul în școală și la fotbal. Trebuia să plătească de una singură toate datoriile, fiindcă toți trei locuiau în chirie, într-o casă simplă, chiar  la intrarea în oraș. Însă, femeia s-a descurcat și a reușit să facă totul pentru băiatul care avea să devină peste ani un mare fotbalist.

„Ne-a fost foarte greu, de ce să mint? Dar, ca orice părinte, am făcut tot posibilul să nu-i lipsească nimic din ce-l putea ajuta. Ok, poate nu mi-am permis să-i iau un calculator sau un telefon performant, dar alimentația a avut-o mereu pusă la punct. 

Nici de haine de firmă nu aveam prea mulți bani. Și voia și el, ca orice alt copil. Îi mai lua fratele meu un pantalon, niște tricouri. Prefera să aibă mai puține, dar să fie de firmă. Cu ele mergea și la lot sau peste tot”, a dezvăluit mama lui Alibec pentru gsp.ro, care a mai povestit și faptul că  Denis a început fotbalul în Mangalia, iar la 18 ani s-a transferat la Inter Milano.

Denis Alibec

Denis Alibec

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Denis Alibec a dezvăluit marile sale obiective din această perioadă: „Vreau să ne calificăm și să fiu golgheterul preliminariilor”. Vezi programul României în preliminariile EU

Povestea de viață emoționantă a lui Denis Alibec! ”E o mândrie să-l văd cum joacă și mă bucur nespus că a reușit”

Sacrificiile mamei au fost conștientizate de Alibec, care, așa cum bine se știe, este extrem de atașat de doamna Emilia, care i-a fost alături chiar și în Italia sau Belgia, iar acum locuiește împreună cu el în vila din Constanța.

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro

Citeste si: Jeni Nicolau redeschide o pagină dureroasă din trecut. CONVERSAȚIA cu Petrică Mâțu Stoian, păstrată ani întregi. Ce i-a spus interpretul de muzică populară înainte de a muri te lasă fără glas: "Tot ce

„Peste tot am stat cu el. Am vrut să fie concentrat doar la fotbal. Restul grijilor le duceam eu. Ca orice mamă, am vrut să nu-l expun în nici un fel. E o mândrie să-l văd cum joacă și mă bucur nespus că a reușit”, a dezvăluit Emilia Stroe, care avea să mai spună și că bunica jucătorului lui Hagi le-a fost și ea mereu aproape. Drept dovadă, după victoria cu FCSB și câștigarea titlului, Alibec i-a pus ei medalia de campion la gât, iar femeia a apărut în fața jurnaliștilor fericită.E mare bucurie. Sunt foarte mândră. Am stat o săptămână în stres, până la meci, şi când am văzut că se termină cu victoria lor… Am spus că-i bateți!”, au fost cuvintele bunicii lui Denis Alibec.

Denis Alibec

Denis Alibec

[Sursa foto: Instagram]

Sursa foto: Instagram Denis Alibec