
kanald.ro
Vedete
Cum a devenit Dieta-Minune publică. Iată povestea de culise
Salut! Mă numesc Anca Bejan, am 37 de ani ș i mă lupt cu kilogramele în plus sau mă zbat pentru ca silueta mea să fie cât mai armonioasă de când mă ș tiu. Mul ț i cunosc povestea mea cu denumirea „Dieta-Minune”. Dar cum de a ajuns această povestea virală pe internet ș i apoi subiect de carte, dezvălui abia acum...
Am fost mereu o persoană mai „împănată”, „pufoasă”, „plinuță” și nimic nu m-a enervat mai mult decât aceste etichetări. Însă am avut și norocul că, pe cât de repede mă îngrășam, de fiecare dată reușeam tot foarte rapid să scap de exces.
Spre finalul anului 2011 am fost diagnosticată cu obezitate. Morbidă! Și de aport! În noaptea de trecere spre 2012, la acel Revelion, mi-am propus să fac în sfârșit ceva. Am început chiar de la 1 ianuarie 2012 să țin o dietă hipocalorică și extrem de restrictivă, după ureche. Am slăbit în cinci luni doar șase kilograme. Mi-am dat seama că acumulez foarte multe frustrări și că în acest ritm îmi va fi greu să pot întrezări luminița de la capătul tunelului.
În mai, întâlnirea cu un medic nutriționist care mi-a dezvăluit cele mai importante secrete despre modul de funcționare al organismului a fost revelatoare și mi-a schimbat total viața. Cu un stil de viață care presupune să mănânci zi de zi la aceleași ore, cu mese din trei în trei ore, astfel încât cina să nu fie mai târziu de 19.00, în primăvara lui 2014 am reușit să revin la greutatea ideală din punctul de vedere al organismului. Am reușit asta în doar doi ani, adică în jumătate din timpul în care m-am îngrășat. Povestea detaliată, publicată inițial incognito pe internet, în iulie 2016, poate fi citită în cartea „Dieta-Minune: Drumul de la 120 la 60 de kilograme ”, lansată în noiembrie 2018, dar și pe canalul de YouTube al proiectului.
Citește mai mult despre această poveste impresionantă pe kfetele.ro.