
kanald.ro
Florin Piersic
Vedete
Florin Piersic trece prin momente grele, însă nu au fost uitat de prieteni. Colegii de breaslă își fac griji pentru el, mai ales că nu au mai primit nicio veste din partea sa.
Florin Piersic, de departe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din țara noastră, trece acum prin momente extrem de dificile. Artistul a fost operat de urgență pe data de 29 aprilie, după ce s-a simțit rău la finalul unui spectacol. Acesta a fost transportat la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, acolo unde medicii au decis să îl opereze la genunchi, întrucât avea o infecție. În toată această perioadă, familia lui Florin Piersic nu a oferit foarte multe amănunte, ci doar au precizat că starea lui de sănătate este acum una bună.
Din nefericire, Florin Piersic traversează o perioadă dificilă, după ce în data de 29 aprilie 2024 a fost operat la genunchi. I s-a făcut rău după un spectacol, iar ulterior a fost transportat de urgență la spital. De menționat este faptul că rudele artistului și-au dorit să fie lăsat în pace în această perioadă, motiv pentru care nu au oferit foarte multe informații în legătură cu starea acestuia.
În ciuda faptului că familia lui Florin Piersic a vrut discreție totală, medicii au anunțat totuși că acum acesta se află sub tratament.
„În momentul de față, se află internat pe secția de Cardiologie din Institutul nostru, sub tratament medicamentos, într-o stare stabilă. Suntem un institut care are tot ceea ce are nevoie pentru a trata un asemenea caz”, a declarat Florin Crișan, managerul Institutului Inimii, potrivit Digi24, citat de Playtech.ro.
Florin Piersic
Citește și: Cum se simte Florin Piersic, după operație. Ultimele vești despre starea de sănătate a actorului
Dat fiind faptul că nu se cunosc încă foarte multe detalii, prietenii și colegii lui de breaslă și-au arătat îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate.
Aceștia își doresc ca marele actor să treacă cu bine și peste această grea încercare și să revină pe scenă, acolo unde toți îl așteaptă cu sufletul la gură.
„L-am sunat, ca să îl încurajăm, dar nu răspunde la telefon, este greu de prins. Probabil că îl caută acum prea multă lume, este obositor și pentru el. Dar, atât de mult îl iubim! Florin ne suna mai mereu, ca să ne întrebe cum suntem, dacă avem nevoie de ceva. Ileana a jucat în multe piese, alături de el, mai ales la Teatrul Național din București.
Îi dorim lui Florin Piersic, bunului nostru prieten, multă sănătate și să rămână la fel de vioi și de frumos sufletește, așa cum a fost și până acum. Îi transmitem toată dragostea noastră, să îl vedem din nou pe scenă, în spectacol!”, au spus soții Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu pentru Playtech.ro.
Soții Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu
Citeste si: Cutremur în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce orașe a fost resimțit- kanald.ro
Mai mult decât atât, Dorel Vișan spune este convins că Florin Piersic se va face bine, chiar dacă acum recuperarea nu mai este la fel de ușoară. Cei doi sunt prieteni foarte buni, motiv pentru care știa foarte bine că acesta se confruntă cu probleme de sănătate.
„Toate televiziunile anunță că au vești despre Florin Piersic, lasă știrea la urmă, dar o fac pentru audiență, ca să stea lumea în fața televizorului, căci nici ei nu prea au avut noutăți. Eu și Florin suntem prieteni vechi, am sunat-o pe soția lui, ca să aflu cum e, dar nu mi-a răspuns. Florin avea ceva probleme la genunchi, mai vechi.
Probabil că n-a mai rezistat de durere și s-a operat. Sunt convins că va fi bine, dar să avem răbdare, la vârsta aceasta recuperarea este mai dificilă. Îi doresc și eu multă sănătate!”, a mai adăugat și Dorel Vișan, potrivit sursei menționate anterior.
Dorel Vișan