kanald.ro
Dorinel Munteanu a fost implicat într-un scandal de rasism după partida cu Rapid.
Dorinel Munteanu a fost implicat într-un scandal de rasism după partida cu Rapid.
Sport
Dorinel Munteanu a fost acuzat de rasism în urma declarațiilor făcute după Rapid București - Oțelul Galați, scor final 2-1.
La flash-interviul din finalul partidei, tehnicianul moldovenilor i-a poreclit pe fanii giuleștenilor „bronzați”, iar acest incident a fost aspru criticat.
La o zi după partida cu Rapid București, Dorinel Munteanu a revenit cu o nouă declarație, în care a menționat că oamenii nu și-au dat cu părerea referitor la gestul său, ci doar au fost răi.
Tehnicianul a mai declarat că oamenii nu știu motivul din spatele gestului său, însă se grăbesc să tragă concluzii pripite.
„Când comentează 10 minute pe această temă, nu poți să spui că doar își spune părerea. El nu știe consecințele sau cauzele care au dus la acest lucru, să spun eu că sunt ei bronzați”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit DigiSport.
„Eu nu am avut niciun conflict.
După declarațiile lui Dorinel Munteanu, a venit și declarația lui Liviu Ungurean, poreclit „Bocciu”, liderul galeriei din Giulești, care a oferit o replică de finețe când a fost întrebat despre evenimentul cu pricina.
„Îl înțelegem, și-a dorit și el să câștige, înaintea meciului a vorbit foarte frumos despre galeria Rapidului, el știe ce s-a întâmplat acolo, a avut un conflict deschis cu câțiva suporteri și probabil de asta a reacționat așa.
Noi îl respectăm pe Dorinel, are aceeași imagine în ochii noștri, e un fost mare fotbalist. Nu luăm în calcul ce spunea lumea la cald, uneori se poate să îți mai pierzi cumpătul”,
Rapid București a învins Oțelul cu scorul de 2-1.
[Sursa foto: Instagram Rapid București]Citește și: Ce salariu avea Gică Hagi în anii '80 ca lăcătuș mecanic și unde locuia în București?
„Am rămas stupefiați și suntem indignați de reacția antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noștri. Îi înțelegem frustrarea în urma eșecului din Giulești și nu vrem să intrăm într-o polemică.
Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai pașnic și liniștit “spectator”.
Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat și ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎȚI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEȘTI SUPORTERII!
Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii și totodată brandul Rapid, domnule Munteanu!
Și nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzați”, așa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când și domnia ta ne făceai fericiți la Mondialul din SUA”, s-a arătat în comunicatul emis de Rapid.