Prima reacţie a celebrei prezentatoarei de televiziune după ce a fost condamnată la 5 ani de închisoare! Ema Pendiuc nu pare afectată de sentinţă!

Vedete

Prima reacţie a celebrei prezentatoarei de televiziune după ce a fost condamnată la 5 ani de închisoare! Ema Pendiuc nu pare afectată de sentinţă!

Ema Pendiuc a fost condamnată la 5 ani de închisoare, într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu.

Ema Pendiuc a fost condamnată la 5 ani de închisoare, săptămâna trecută, într-un dosar în care principalul personaj a fot Tudor Pendiuc, tatăl ei. Presa a relatat că Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Fiica sa, Emanuela Pendiuc, inculpată în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă privativă de libertate de cinci ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Pe latură civilă, Consiliul Local are de recuperat, conform deciziei instanţei, peste 23 de milioane de lei de la două firme private de transport. Ema Pendiuc a prezentat şi realizat emisiuni la Televiziunea Română din anul 2008, cea mai recentă fiind Drumul succesului.( vezi motivul pentru care Andreea Esca a ajuns la Tribunal)

Citeste si: Neînțelegerile dintre Marina Almășan și Georgică Cornu nu încetează nici în zilele noastre! Acum totul a pornit de la... un acoperiș: "Cine e Marina Almășan și ce cadouri trebuie să-i dau Marinei Almășan?"- kfetele.ro

Citeste si: Cristina Topescu suferea de atacuri de panica in direct, la tv. De ce ii era cel mai frica jurnalistei: "Erau pregatiti in regie sa bage publicitatea, daca cumva ma prelingeam pe sub pupitru"

Citeste si: Caz horror la Timişoara, mai îngrozitor decât al Cristinei Ţopescu! A fost descoperit cadavrul mumificat al unui bărbat mort de doi ani, într-un apartament în care aparatul de radio mergea fără oprire de la decesul acestuia!

Citeste si: Doamne, câtă durere! Ce a apărut în fața casei Mihaelei, tânăra mămică din Teleorman ucisă de soț! Toată lumea a înmărmurit la înmormântarea femeii... este de nedescris- kanald.ro

Citeste si: De ce a locuit Cristina Țopescu un an fără părinți? Imagini în premieră din copilăria vedetei găsite moarte

Magistraţii Tribunaului Bucureşti l-au condamnat, miercuri, pe Tudor Pendiuc la şase ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi şase ani închisoare pentru abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în forma continuată. Instanţa a dispus ca Pendiuc să execute pedeapsa cea mai grea, si anume 6 ani inchisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând astfel pedeapsa finală de opt ani închisoare. În plus, instanţa a aplicat pedeapsa complementară a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, pe o durata de 5  ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Citeste si: Neînțelegerile dintre Marina Almășan și Georgică Cornu nu încetează nici în zilele noastre! Acum totul a pornit de la... un acoperiș: "Cine e Marina Almășan și ce cadouri trebuie să-i dau Marinei Almășan?"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Cristian Botgros i-a cerut ceva ce niciun tată nu ar vrea SĂ AUDĂ VREODATĂ: "Am fost supărat și am plâns.Trebuie să își asume" Cuvintele fiului său din spital i-au rămas întipărite în suflet: "Îmi spunea să..."Corneliu Botgros NU va uita niciodată acea zi- radioimpuls.ro

Ema Pendiuc a fost condamnată la 5 ani de închisoare: "Iubire si bunătate să fie" 

Fiica lui Pendiuc, Emanuela Pendiuc, inculpată în acelaşi dosar, a fost condamnată la patru ani de detenţie pentru complicitate la luare de mită şi la trei ani de închisoare pentru spălare de bani, în final rezultând o pedeapsă de cinci ani închisoare. În acelaşi dosar, omul de afaceri argeşean Valentin Vişoiu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare de închisoare pentru dare de mită şi spălare de bani şi abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave si in forma continuata. De asemenea, în cauză, alte şase persoane au fost condamnate pentru infracţiunea de complicitate la abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave si in forma continuată, fiind vorba despre angajaţi ai unor stricturi din cadrul administraţiei publice locale din Piteşti.

La două zile după condamnare, pe 14 februarie, Ema Pendiuc a postat un mesaj pe facebook, mărturisind că se simte iubită. “Eram impotriva Sf. Valentin cu tot parfumul lui "siropos", care era in antiteza, ziceam eu, cu traditionalul si autenticul Dragobete. Si pana la urma, ce e asa rau ca o zi din an este dedicata iubirii, cu toate inimioarele ei rosii postate in toate mediile? Iubire si bunatate sa fie, ca sa o serbam in fiecare zi! Happy Valentine's Day!!”, a scris Pendiuc după ce a fost condamnată la 5 ani de închisoare.