Prima reacție a lui Codin Maticiuc, după ce Oana Zăvoranu și-a cerut iertare public de la el și de la alte vedete pe care le-a jignit! Acesta i-a comentat direct la postare
Vedete
Prima reacție a lui Codin Maticiuc, după ce Oana Zăvoranu și-a cerut iertare public de la el și de la alte vedete pe care le-a jignit! Acesta i-a comentat direct la postare
În Vinerea Mare, Oana Zăvoranu i-a surprins pe toți, asta pentru că și-a cerut iertare public de la toate vedetele pe care le-a jignit, inclusiv Codin Maticiuc.
Ieri, 14 aprilie, în Vinerea Mare, Oana Zăvoranu i-a surprins pe toți, asta pentru că a făcut o postare pe rețelele de socializare, acolo unde și-a cerut scuze public de la toate vedetele pe care le-a jignit, mărturisind că regretă decizia de a crea o emisiune online în care să adreseze cuvinte urâte persoanelor publice, dar și să le ironizeze pe acestea.
Aceasta a mai scris în respectiva postare că speră că iertarea va veni din partea vedetelor, pe care chiar le-a numit în mesajul său, iar reacțiile nu au întârziat să apară, motiv pentru care Codin Maticiuc, care se afla pe lista Oanei Zăvoranu, a comentat la postarea brunetei, spunându-i că oricum
„Nu eram supărat așa că ''iertarea'' mea vine ușor.
Am salvat și lista de oameni cărora le ceri scuze că și toți sunt ambasadori ai #spitalepublicedinbaniprivați și de mult voiam să-i trec undeva ca să nu uit să-i chem la ziua mea. Așa că chiar îți mulțumesc..”, a fost mesajul postat de Codin Maticiuc, în secțiunea de comentarii a postării Oanei Zăvoranu.
Mesajul postat de Oana Zăvoranu, în Vinerea Mare
În ultima perioadă, Oana Zăvoranu și-a tot surprins fanii cu diferite postări în mediul online, dând de înțeles că își dorește să se schimbe și să devină un alt om.
Din acest motiv, chiar în Vinerea Mare, bruneta și-a găsit puterea de a le cere scuze vedetelor pe care le-a jignit public și le-a ironizat în emisiunea sa din mediul online.
„Astăzi am găsit puterea să fac pace cu mine…pentru că este o zi mare, Vinerea Mare, zi în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost batjocorit, scuipat, bătut, vândut pentru 30 de arginți și răstignit pe Cruce între doi tâlhari …pentru păcatele noastre! Cine suntem noi să nu ne căim pentru toate greșelile și necazurile pricinuite altora cu voia noastră ?!… Astăzi simt nevoie să îmi cer iertare tuturor persoanelor pe care le-am necăjit, jignit, supărat, de care am râs, prin intermediul unei emisiuni greșite...
emisiune care acum îmi pare bizară și lipsită de sens… Nici măcar nu am câștigat bani sau faima prin intermediul ei, ci doar mi-am arătat, cred, frustrarea neștiută de mine de la acea vreme spunând lucruri dureroase despre alții, sub forma unui pamflet. Trist a fost ca acei oameni niciodată nu mi-au greșit cu ceva! Așadar, îmi cer scuze public in aceasta postare, Adelinei Pestrițu, Oanei Roman, Cristinei Ich, Alinei Ceușan, Andreei Bănică, lui Dorian Popa, Andei Adam, Ramonei și Monicăi Gabor, Andreei Mantea, Cătălin Botezatu, Ralucăi Bădulescu, Codin Maticiuc, Mihai Bendeac, Adelei Popescu și lui Radu Vâlcan, Dianei Munteanu, Ștefaniei și lui Speak, adică tuturor celor pe care i-am
luat in ras în emisiunile mele de pe YouTube. Am devenit un om cerebral și puternic, am realizat că pacea interioară pe care o faci cu tine este cea mai importantă, am mai realizat ca un om inteligent și integru întotdeauna este iertat de cei buni, atunci când iertarea se cere la timp și sincer. Regret, nu voi mai repeta astfel de greșeli și îmi doresc ca toți cei mai sus menționați să găsească în sufletele lor puterea de a o face și de a simți ca scuzele mele sunt sincere…și mă vor ierta. Viața
este frumoasă și trebuie trăită demn și frumos, cu suflet ușor și pace in inima ta” , a scris Oana Zăvoranu pe Instagram.
Prima reacție a lui Codin Maticiuc, după ce Oana Zăvoranu și-a cerut iertare public de la el și de la alte vedete pe care le-a jignit! Acesta i-a comentat direct la postare
Vedete
Prima reacție a lui Codin Maticiuc, după ce Oana Zăvoranu și-a cerut iertare public de la el și de la alte vedete pe care le-a jignit! Acesta i-a comentat direct la postare