
kanald.ro
Actualitate
Traian Băsescu a mers direct la vila de protocol, după ce a ajuns din Bruxelles, unde a stat internat la o clinică privată.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul în ceea ce îl privește pe Traian Băsescu și a decis că acesta a fost, într-adevăr, culaborator al Securității. Două zile mai târziu, aflam vestea că fostul lider de la Cotroceni ajunsese de urgență la o clinică privată din Bruxelles, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral.
După câteva zile în care a stat internat în unitatea medicală din Belgia, fostul președinte al României a fost externat și a ajuns în toiul nopții la vila sa de protocol pe care, însă, trebuie să o evacueze în termen de 60 de zile.
Traian Băsescu
Decizia ICCJ îl face pe Traian Băsescu să piardă multe dintre beneficii. Astfel că fostul președinte nu pierde doar dreptul de a locui în casa de protocol, ci pierde și idemnizația de la stat, dar nu va mai beneficia nici de paza SPP. Vestea a picat ca un trăsnet se pare, căci ultimele zile au venit cu mari probleme de sănătate pentru acesta. Din fericire, fostul lider de la Cotroceni și-a revenit, iar ieri seară a ajuns în România și a mers direct la imobilul pe care trebuie să-l evacueze în termen de circa două luni.
În fața jurnaliștilor, Traian Băsescu nu a vrut să facă nicio declarațe, nici despre decizia luată de ICCJ și nici despre actuala stare a sa de sănătate.Maria Băsescu
Pe de altă parte, începând de ieri, de pe zi, soția lui a început deja să împacheteze din bunuri. De asemenea, Maria Băsescu a fost și ceva mai comunicativă decât soțul ei.
„Casa este cred că a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Așa că încă o mutare în plus sau în minus...”, a declarat Maria Băsescu pentru Antena 3 .
Ieri, 30 martie, poștașul a bătut la poarta casei de la stat și, deși era forfotă mare, căci toți împachetau la foc continuu pentru mutare, nimeni nu a venit să ia coletul de la poștaș. Acesta a venit cu o înștiințare SPP: „E divorțul între Băsescu și SPP”, a glumit poștașul în timp ce scria un aviz.