
kanald.ro
Primele impresii ale lui Dorin Rotariu după întoarcerea în Superligă! Mihai Stoica: „E cel mai rapid jucător, chiar și peste Man”
Sport
Dorin Rotariu pare să se fi acomodat deja la FCSB, Mihai Stoica deja fiind surprins de calitățile sale tehnice și fizice.
Internaționalul român, proaspăt transferat de „roș-albaștrii” a avut parte de o primire extrem de călduroasă la FCSB, declarând că este mai pregătit ca niciodată să dea totul pentru echipă, începând chiar cu meciul împotriva celor de la Voluntari, dacă tehnicianul Elias Charalambous va decide să-l trimită pe teren.
„Eu mă simt bine, am fost primit foarte bine și sper ca la meci să câștigăm, asta este prioritatea, normal.
Dorin Rotariu a mai spus că a decis să semneze cu FCSB deoarece își dorește să câștige titlul și să redevină jucător al echipei naționale.
„Să ajut echipa, eu sper să fac acest lucru cât mai bine, iar cu pregătirea eu m-am pregătit la Timișoara, am făcut cu ASU și sunt la un nivel bun, zic eu. Îmi doresc să fiu campion în România, de asta am și venit și să revin la echipa națională”, a mai declarat Rotariu.
Mihai Stoica, managerul FCSB
Citește și: Schimbări la naționala Germaniei! Ce decizie a luat Julian Nagelsmann în ceea ce îl privește pe Manuel Neuer
După transferul lui Dorin Rotariu și revenirea lui Vlad Chiricheș, care s-ar concretizat pe la începutul lunii noiembrie, Mihai Stoica se declară încrezător și spune că FCSB va avea o echipă de titlu, cu rezerve apropiate de valoarea titularilor.
Managerul general al „roș-albaștrilor” este extrem de încântat de Dorin Rotariu după doar o săptămână și este de părere că este cel mai rapid jucător pe care l-a avut FCSB, întrecându-l chiar și pe Dennis Man.
„Rotariu e mult peste ce ne așteptam. Un jucător care n-a jucat atât de mult ar trebui să aibă nu neapărat ezitări, dar să nu arate așa bine. Acum, antrenamentele sunt una, meciurile oficiale sunt alta. O adversitate ai la antrenamente, alta la meciurile oficiale. Nici n-au fost jucătorii de la echipa națională, au fost și mulți juniori, dar el a arătat foarte bine.
Mie îmi plăcea foarte mult Rotariu, dar nu mai țineam minte, pentru că nu-l mai văzusem. L-am mai văzut în poziție de al doilea atacant pe la Astana, dar în Grecia nu l-am văzut deloc. Chiar l-a întrebat ce poziție a jucat. A jucat și dreapta, și inter. Am rămas surprins de ușurința cu care se exprimă. Are o viteză extraordinară, e cel mai rapid jucător pe care l-am văzut în partea dreaptă, inclusiv Man. Mult mai rapid! Viteză de pătrundere, viteză de execuție foarte bună. Are stâng foarte, foarte bun. Știe fotbal. Unii spuneau că vom avea probleme că e introverit, dar e un copil deschis și zâmbitor. Zici că are 18 ani, eu n-am văzut așa...
Eu zic că e exact jucătorul de care aveam nevoie. Când va intra și Chiricheș, cred că o să avem nu numai 11, ci și jucători pe bancă apropiați de valoarea titularilor. Exact echipă de titlu. Asta e părerea mea. Poate mă înșel, dar nu cred”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.