kanald.ro
Cristina Cioran și Alex Dobrescu
Cristina Cioran și Alex Dobrescu
Vedete
Cristina Cioran a povestit cum a fost întâlnirea cu Alex Dobrescu după expirarea ordinului de protecție, dar și ce reacție a avut acesta când și-a văzut fiul.
Cristina Cioran este în al nouălea cer de când a adus pe lume cel de-al doilea copil, dar și Alex Dobrescu este extrem de fericit, asta pentru că a reușit să-și vadă băiatul pentru prima dată, abia în urmă cu câteva zile. Designerul nu a putut să se apropie de micuț și mama copiilor lui, asta până când nu a expirat ordinul de protecție pe care Cristina Cioran îl obținuse pe numele fostului partener în urmă cu câteva zile.
Totuși, acum și Cristina Cioran, dar și Alex Dobrescu sunt extrem de fericiți de timpul pe care îl petrec cu copiii lor, iar actrița a dezvăluit cum a fost întâlnirea dintre designer și fiul lui, mai ales că s-a dus glonț la ușa blondinei, imediat ce i-a expirat ordinul de protecție.
„A fost foarte târziu în noapte. Ce nu știu încă telespectatorii, dar vor afla cât de curând, el chiar a venit în noapte să îl vadă pe cel mic.(...) A venit imediat după eliminarea sistemului electronic. A fost foarte emoționant. Știam că își dorește asta și că așteaptă de mult. A așteptat lunile acestea de sarcină, a așteptat cele zece zile de după naștere”, a declarat Cristina Cioran, în cadrul unei emisiuni TV.
De asemenea, la rândul ei, și micuța Ema, fiica Cristinei Cioran și a lui Alex Dobrescu se bucură de prezența ambilor părinți și este tare fericită de când petrece timp cu amândoi.
„E fericită că poate să îl vadă pe tati din nou. Facem toate activitățile pe care ni le permite timpul”, a declarat Alex Dobrescu.
Cristina Cioran și Alex Dobrescu