
kanald.ro
Vedete
Adela Popescu este într-un impas. A încercat să le ceară sfaturi urmăritorilor ei din mediul online.
Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt de departe unul dintre cele mai admirate cupluri de la noi. Cei doi au reușit să-și construiască cariere demne de invidiat, dar și o familie minunată, având împreună trei băieți.
De-a lungul anilor, cei doi au învățat să se împartă între rolul de artist și cel de părinte, însă nu este întotdeauna ușor, mai ales când prezentatorul este plecat la filmări în Thailanda. La fel s-a întâmplat și recent, când vedeta a trecut printr-o situație neplăcută.
Radu Vâlcan și Adela Popescu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și sunt aproape tot timpul împreună, ocupându-se de copii și treburile casnice. Excepție fac momentele în care artistul este plecat în Thailanda pentru filmările show-ului matrimonial pe care îl prezintă.
La fel s-a întâmplat și în urmă cu puțin timp. Pentru că este întotdeauna sinceră și deschisă, Adela Popescu s-a gândit să împărtășească totul și cu urmăritorii săi din mediul online, în speranța că și alte persoane au trecut prin situații similiare și îi pot oferi sfaturi. Se pare că toți cei trei copii au sebarea cu ocazia zilei de 8 martie, ziua mamei, chiar în aceeași moment.
Dat fiind faptul că trebuie să fie în trei locuri diferite în aceeași zi și la aceeași oră, vedeta nu știe cum ar putea să se împartă și să rezolve această situație complicată.„Scumpe, nu știu pe unde scot cămașa. Toți trei copiii au serbarea de ziua mamei în aceeași zi și la aceeași oră. Sincer, chiar nu știu cum să fac!!!
Genul ăla de alegeri…Dar ce să zic, de data asta problema nu o rezolvăm împreună, ci separat. Știi ce zic.”, a fost mesajul transmis de Adela Popescu prin intermediul rețelelor sale de socializare.
Adela Popescu
Toți s-au obișnuit deja cu tachinările dintre Radu Vâlcan și Adela Popescu. Cei doi dau întotdeauna dovadă de mult umor și ironii fine, chiar și prin intermediul rețelelor de socializare. La fel s-a întâmplat și în urmă cu puțin timp, atunci când prezentatorul TV i-a transmis partenerei sale de viață că înțelege cât de greu îi este să aibă singură grijă de trei copii, însă nici lui nu îi este ușor, întrucât se confruntă cu soarele și căldura din Thailanda.
Bineînețeles, în final i-a spus Adelei Popescu că o iubește.„Draga mea, înțeleg că ți-e greu, singură acasă cu trei copii. Nici mie nu îmi este ușor. Am foarte multe pe cap, am șapca, am în urechi căștile, mai am și rucsacul ăsta pe umăr, nu am nimic în el, dar dă bine pe aici, să pară că sunt turist. Nu e ușor, arde soarele foarte tare. Am și ceasul pe mână, este 17:05, arde soarele de înnebunești, ce să zic. M-aș duce eu să iau copiii de la școală și grădiniță acum, dar nu pot. Am puțină treabă aici. Te iubesc”, a mărturisit Radu Vâlcan prin intermediul rețelelor sale de socializare.
Adela Popescu și Radu Vâlcan