
kanald.ro
Probleme majore în lotul lui CFR Cluj! Andrea Mandorlini, îngrijorat: „De trei zile nu se antrenează cu noi”
Sport
CFR Cluj va disputa acasă partidă cu Sepsi OSK de joi, 5 octombrie, de la ora 20:00.
Duelul dintre formația lui Andrea Mandorlini și cea a lui Liviu Ciobotariu reprezintă o restanță din etapa a cincea, datorată participării celor de la Sepsi OSK la campania de calificări în grupele UEFA Europa Conference League. Partida se va disputa pe stadionul clujenilor, arena „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
În conferința de presă de dinaintea meciului cu Sepsi, tehnicianul de pe banca celor de la CFR Cluj vorbit despre cei trei jucători pe care nu se va baza, fiind vorba de Mario Camora, Ermal
Andrea Mandorlini a mai subliniat că în pauza internațională, jucătorii ar trebui să fie deja refăcuți în proporție de sută la sută.
Ultima confruntarea dintre cele două forțe ale Superligii României a avut loc în luna mai a acestui an, când formația din Gruia a reușit să se impună cu 2-1 în deplasare la Sfântu Gheorghe, la doar o lună după ce covăsnenii se impunea cu 3-0 în Cupa României, astfel că acest duel va fi unul incendiar, cu șanse egale.
„În meciul precedent am avut momente bune, dar în altele nu am avut forță. Așa se întâmplă când sunt multe meciuri. Noi trebuie să muncim mult să arătăm bine. Treaba principală e să recuperezi jucătorii. Consider că în unele momente am arătat bine și am reușit să ne creăm ocazii de gol.
Am schimbat multe. Și mâine vor fi multe schimbări. Au apărut probleme fizice. Trebuie să vedem dacă îi vom recupera. Unul dintre ei e Camora. Manea încă nu e disponibil. Mai e și Krasniqi. Noi avem nevoie de toți jucătorii.
Mario a făcut un RMN zilele trecute și nu e o problemă foarte serioasă. Dar de trei zile nu se antrenează cu noi. E dificil să-l avem mâine. E important să-l recuperăm”, a declarat Andrea Mandorlini la conferința de presă premergătore meciului cu Sepsi OSK.
În clasamentul Superligii, CFR Cluj ocupă poziția secundă, cu 22 de puncte, la patru puncte de lider, FCSB, care a înregistrat 26 de puncte, dar are cu un meci în plus.
De cealaltă parte a baricadei, Sepsi OSK ocupă o poziție în a doua jumătate a clasamentului, pe locul al 9-lea, cu 12 puncte, având la active trei victorii, trei rezultate de egalitate și trei eșecuri.
Citește și: Ce șanse le dă Victor Pițurcă „tricolorilor” pentru calificarea la EURO 2024?
CFR Cluj
Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe craioveanul George Cătălin Găman la centrul duelului dintre CFR Cluj și Sepsi OSK, de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, din Gruia.
Arbitrul îi va avea la cele două linii pe asistenții săi, Ciprian Danșa și Adrian Popescu. În camera de asistență video se vor afla Andrei Flueran, alături de Daniel Constantinescu. Cătălin Busi a fost delegat arbitru de rezervă, iar Aron Huzu va fi observatorul.