kanald.ro
Stiri
Program Pelerinaj de Florii 2025: La ce oră începe procesiunea și care va fi traseul
Pelerinajul de Florii se desfășoară pe traseul Mănăstirea Radu Vodă - Catedrala Patriarhală.
Bucureștenii sunt așteptați și în 2025 să participe la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor și Patriarhia Română.
Pelerinajul de Florii rememorează Intrarea Domnului în Ierusalim, fiind deopotrivă o mărturisire publică de credință.
Program Pelerinaj de Florii 2025
Pelerinajul de Florii va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, în București. Procesiunea va începe la ora 16:00 – 16:10, la Mănăstirea Radu Vodă.
Mai apoi, Pelerinajul de Florii 2025 va continua pe strada Radu Vodă, pe Bulevardul Mărăşeşti, pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă – strada Şerban Vodă până în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon Nou, unde se va săvârși o mică slujbă.
După slujbă, pelerinajul va continua pe strada Şerban Vodă, apoi pe strada Principatele Unite, pentru ca mai apoi să se intre pe Strada Sfânta Ecaterina, acolo unde în faţa Bisericii Sfânta Ecaternia se află Paraclisulul Universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, unde se va săvârși o altă mică slujbă.
După această scurtă oprire, preoții și pelerinii se vor îndrepta spre Colina Bucuriei, acolo unde participanții vor fi întâmpinați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Citește și: Ce se dă de pomană în Sâmbăta lui Lazăr 2025. Este ultima pomenire a morților dinainte de Paște!
Momentele principale ale Pelerinajului de Florii
Orele 14:30 – Slujba Vecerniei la Mănăstirea Radu Vodă;
Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;
Orele 16:30 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală;
Orele 17:35 – oprire la Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, unde procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii acestei biserici;
Orele 17:50 – procesiunea ajunge la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Bucuriei (a doua oprire);
Orele 18:05-18:20 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.
Citește și: Cum va fi vremea de Paște 2025. Prognoza meteorologilor pentru Florii și sărbătoarea Învierii Domnului
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
La Pelerinajul de Florii vor participa toți preoții din București și Ilfov
„Se doreşte a fi o exprimare misionară plenară a Bisericii în societate, de aceea, la acest pelerinaj alături de credincioşii care an de an împodobesc această sărbătoare cu stâlpări în mâini întâmpinând pe Mântuitorul Hristos şi îndreptându-se spre Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei, spuneam că alături de aceştia va fi clerul din protoieriile bucureştene şi cele ilfovene”, a precizat pentru TRINITAS TV pr. Aurel Mihai – Vicar Eparhial, Arhiepiscopia Bucureștilor.
Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Florii? Mesaje și urări pentru cei care își serbează onomastica
Pelerinajul de Florii va bloca traficul din București
„S-a organizat acest pelerinaj având legătura permanentă cu autorităţile Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, dar şi cu autorităţile locale, referindu-ne aici la Poliţia Rutieră pentru fluidizarea traficului şi oprirea lui acolo unde este nevoie, dar şi pentru asigurarea disciplinei, a ordinii cu sprijinul Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale, dar şi a tuturor celorlalţi factori care au atribuţii în acest sens”, a mai spus Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial, Arhiepiscopia Bucureștilor.
Surse: patriarhia.ro, basilica.ro