
kanald.ro
Stiri
Unul dintre cele mai mari târguri de Crăciun din țară se deschide în Piața Constituției din București.
Primăria Capitalei a anunțat în ce perioadă se desfășoară Târgul de Crăciun din București în 2024, dar și la ce oră va fi inaugurat.
Târgul de Crăciun din Piața Constituției își deschide porțile pe 29 noiembrie 2024, la ora 17:00 și va rămâne deschis până la data de 26 decembrie 2024.
Intrarea la Târgul De Crăciun din București este gratuită și se face în următorul interval orar:
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun București va avea două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor: zona tradițională și zona urbană.
În zona tradițională, publicul se poate bucura de colinde, datini și obiceiuri, coruri și grupuri de copii, ansambluri din toate zonele țării, minorități și comunități naționale, dar și de artiști îndrăgiți și trupe consacrate.
În zona urbană, vor avea loc petreceri tematice, pe ritmurile internaționale ale celor mai cunoscute melodii ale sezonului de iarnă, mixate de DJ cunoscuți.
În zona tradițională a târgului, lângă bradul impresionant, atmosfera de sărbătoare va prinde viață într-un program spectaculos de concerte și evenimente festive.
În fiecare weekend, de vineri până duminică, începând cu ora 19:00, pe scenă vor interpreta cunoscuți artiști români, aducând în fața publicului un program muzical variat, pentru toate categoriile de vârstă, de la muzică specifică sărbătorilor de iarnă, până la muzică de petrecere și voie bună.
Ziua Națională a României, 1 decembrie, va fi celebrată printr-un program special, iar în seara de Ajun, pe 24 decembrie, scena va deveni locul unde magia Crăciunului va prinde viață.
Citește și: Programul Târgului de Crăciun de la Craiova în 2024. Ce concerte și evenimente se vor desfășura în acest an
Zona urbană va fi activată, de luni până joi, de DJ care vor crea atmosfera vibrantă a celor mai îndrăgite ritmuri actuale, întru-un cadru feeric de sărbătoare.
Casa lui Moș Crăciun a devenit, de-a lungul anilor, o tradiție îndrăgită de toți vizitatorii Târgului de Crăciun București, un loc de poveste pe care cei mici îl așteaptă cu nerăbdare.
Cu o suprafață de peste 100 mp, decorată și pictată manual, acest loc magic redă, în fiecare detaliu, lumea autentică și fermecată a Moșului, unde micuții sunt întâmpinați într-un decor de basm și unde aceștia își pot scrie în cuvinte și desene dorințele lor. Casa lui Moș Crăciun va fi deschisă pentru toți vizitatorii pe întreaga durată a târgului, timp de 28 de zile, în fiecare dimineață și după-amiază.Începând de sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00, Moș Crăciun va poposi la Târgul de Crăciun București pentru a-i întâlni pe toți cei care îl așteaptă cu nerăbdare. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent pentru a asculta dorințele copiilor și a le împărtăși poveștile sale de Crăciun, alături de elfii săi.
Sursa: creart.ro