kanald.ro
Slujbă de priveghere
Slujbă de priveghere
Diverse
Pe 14 august, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, se face priveghere și se cântă Prohodul Maicii Domnului.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are loc în fiecare an pe 15 august, însă în ajun se cântă Prohodul Maicii Domnului și se face o slujbă specială în biserici.
Pe 15 august este mare sărbătoarea cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, fiindcă are loc Adormirea Maicii Domnului.
În această zi se celebrează faptul că Fecioara Maria a fost urcată cu trupul la cer, părăsind această lume.
Pe 15 august se săvârșește Sfânta Liturghie în toate bisericile ortodoxe din România, însă cu o seară înainte se face slujba se priveghere, iar preoții alături de creștini cântă Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
De asemenea, 15 august este zi liberă de la stat, dar și Ziua Marinei.
Citește și: Se spală rufe pe Sfânta Maria, pe 15 august 2024? Regulamentul nescris al BOR
Starea I
1.În mormânt Viaţă 
Ai fost pus, Hristoase, 
					
					
Citește și: Se spune „La mulți ani” pe 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
 2.Tu născând Viaţa, 
Pe a tot-Dumnezeu 
Şi viaţa, Prea Curată schimbând-o 
La viaţa cea de sus te-ai şi mutat. 
3.Te mărim pe tine, 
Maică prea curată, 
Şi-adormirea ta cinstim, prăznuind-o 
Cu solirea-ţi pururea fiind păziţi. 
4.Fericimu-te toţi, 
O, prea sfântă Maică, 
Închinându-ne cinstitei tale mutări, 
Cea de care îngerii s-au minunat. 
5.Te mărim pe tine, 
Maică a Lui Hristos, 
Care fără de sămânţă ai zămislit 
Şi a a ta mutare toţi o preamărim. 
6.Fericimu-te toţi, 
Maică a Lui Hristos 
Ceea ce-ai pricinuit pe noul Adam, 
Şi-adormirea-ţi cu credinţă o cinstim. 
7.Te mărim, Fecioară 
Pururea cinstită 
Şi icoanei tale ne închinăm, 
Ca la oglindirea sfântului tău chip. 
8.Fericimu-te toţi, 
Maică a Lui Hristos, 
Ca pe rugătoarea pururea pentru noi 
Şi ca pe o solitoare pentru toţi. 
9.A fericiţilor 
Tăi părinţi străluciţi, 
Tu prea fericită fiică lor te-ai făcut 
Şi pe toate neamurile ai întrecut. 
10.Drept-măritori preoţi 
Şi popor credincios 
Cu smerenie cădem la sicriul tău 
Prea curată Maica Lui Emanuil. 
11.Mulţimea de pustnici, 
Cete de cuvioşi 
O, voi tineri şi fecioare, cu cei bătrâni 
Cântaţi adormirea prea Curatei Maici. 
12.O voi domnitori mari, 
Toţi acum lăudaţi 
Strămutarea prea curatei Împăratese 
Ce-a născut pe Împăratul tuturor. 
13.Cine dar va spune 
Bucuria multă 
Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus
 Când i s-a vestit mutarea Ei la cer. 
14.Suind Prea Curata 
Muntele Eleon 
Şi în mână de la înger floare luând 
Către Cel născut din Ea se închina. 
15.A muntelui saduri 
Ţie ţi se-nchină, 
Prea Curată, văzând ramura de finic 
Ca la Maica Celui atotziditor. 
16.Glasul Celui de sus 
Fără veste-a grăit 
De mutarea ta iubitului ucenic, 
În Efes fiind cu slujba lui Hristos. 
17.“Mergi la Ghetsimani 
Iute şi prea degrab, 
Căci se mută Maica Domnului sus la cer, 
Făcând cea de pe pământ mutarea sa”. 
18.O, minuni străine, 
Mari şi dumnezeieşti, 
Cum de nori pe sus, Curată, s-aduseră 
La înmormântarea ta, Apostolii! 
19.Venind de la margini 
Ceata de ucenici 
Minunat de nori purtatu-s-a prin văzduh, 
Ca să-ngroape trupul Maicii Lui Hristos. 
20.De la margini vine 
Ceata de ucenici, 
Ca să-ngroape în mormânt preasfântul său trup, 
Cea mutată negrăit de pe pământ. 
21.Dintre ale lumii 
Margini pân-la margini, 
Adunându-se soborul apostolesc 
Pe Cea fără de prihană preamăresc. 
22.Coruri de la Arhangheli 
Şi de la îngeri cete 
Adunându-se la sfântă mutarea ta, 
Te măresc în cânturi, spăimântându-se. 
23.Stăpânul ca Fiu dând 
Haruri Maicii Sale, 
Din cereştile lăcaşuri s-a pogorât, 
Ca pe-al Maicii Sale Duh să-l poarte sus. 
24.La a ta curată, 
Cinstit-adormire, 
A venit întreg soborul cel îngeresc, 
Iară ceata de apostoli te plângea. 
25.Adevăr minune 
Străină-i a privi 
Şi-a vedea pe Dumnezeu ca un om primind 
În mâini sufletul prea sfintei Sale Maici. 
26.Ceea ce suit-ai 
La lăcaşuri cereşti 
Nu lipsi, Stăpâna noastră, privind spre noi, 
Spre cei ce cu drag cinstim mutarea ta. 
27.Înălţând Fecioara 
Mâinile sale-n sus 
Credincioşii toţi se roagă a fi păziţi 
Prin mutarea Ei la Fiul său iubit. 
28.Mori acum şi te duci 
La viaţa de sus 
Ci să nu ne părăseşti pe noi, robii tăi, 
Veşnic trează Solitoare pentru toţi. 
29.Minune prea mare 
Este a se vedea, 
Cum ceea care Viaţa lumii născu 
Morţii cei fireşti părtaşă s-a făcut. 
30.Prunc fiind Iisus, 
Fiul Celui de sus, 
Se purta de prea curatele tale mâini, 
Iar acum El poartă-n mâini sufletul tău. 
31.Ucenice Petre 
Şi ceilalţi ucenici 
Bun rămas de petrecanie cuvântând 
A cânta începeţi Maicii Domnului. 
32. Fericimu-te toţi, 
Maică prea curată, 
Şi mutarea-ţi prăznuind, cu toţi te cinstim, 
Căci te-ai dus de pe pământ la cei de sus. 
33.Mutatu-te-ai de jos 
La viaţa de sus, 
Dară oştile de îngeri s-au înspăimântat, 
Când al tău duh Tatălui ceresc ai dat. 
34.Duşmanii tăi cei răi, 
Şi prea înşelători 
Vrând să-ţi ardă trupul ca nişte păgâni 
S-au orbit de dreapta Celui Prea Înalt. 
35.Sabie grozavă 
Cu tăierea sclipi 
Împotriva celui singur semeţ pornit 
Spre curata Maică a Lui Dumnezeu. 
36.Nemernicul vrăjmaş, 
Patul vrând a-ţi surpa, 
Nevăzut a pătimit tăierea de mâini 
Ticaloase ce de pat s-au fost atins. 
37.A cereştilor oşti, 
Dulci cântări şi frumos 
Potrivite s-auzeau de toţi ce erau 
Privind adormirea Maicii Domnului. 
38.Ceea ce născut-ai Pe Hristos Viaţa, 
Spune dară cum de moarte te-mpărtăşişi? 
O cunoaşte numai Cel născut al tău. 
39.Prea curată Maică 
Prea cinstită Sfântă, 
După strălucit-acum adormirea ta, 
Apără pe cei ce cred întru Hristos. 
40.Pe cei ce mutarea-ţi 
Credincios prăznuiesc, 
Tu-i acoperă şi-i apără de nevoi, 
Prea curată totdeauna rămânând. 
41.Din grele primejdii 
Şi de limbi viclene 
Scapi pe cei ce cântă-acum adormirea ta, 
Prea cinstită Solitoare-a tuturor. 
42.Către Domnul te am 
Solitoare şi-ajutor, 
Prea curată Născătoare de Dumnezeu, 
Ca Tu din primejdii să mă mântuieşti. 
43.Înainte îţi stăm, 
Maica Lui Dumnezeu, 
Pomenirea ta din inimă lăudând, 
Cântări sfinte cu buzele versuim. 
44.Însufleţite Cer 
Ce-ncăpuşi pe Domnul, 
La cerească locuinţă te-ai ridicat 
Şi pe lumea cea de sus ai luminat. 
45.Cei ce cu dorinţa 
Săvârşim, prea sfântă 
Maică şi Fecioară, astăzi mutarea ta, 
Mântuiţi să fim de patimi ne rugăm. 
46.Proorocul David, 
Strunindu-şi lăuta, 
Te mareşte Prea Curată, cântându-te 
Şi-adormirea ta cu drag vestind-o. 
47.Credincioase cete 
Cântă chivotului 
Împletite versuiri de cereşti cântări 
Celei duse la odihna cea de sus. 
48.Ţie, ce născut-ai 
Pe Hristos Viaţa 
Cu credinţă îţi cântăm şi te prea cinstim 
Şi mutarea ta, Fecioară o mărim. 
49.Mulţime de oameni 
Laudă pe Pruncă, 
Mărind, Prea Curată, şi adormirea ta 
Cea cântată de soborul îngeresc. 
50.A toţi credincioşii 
Din nevoi scăpare, 
Miluieşte, Născătoare de Dumnezeu, 
Pe câţi cântă astăzi adormirea ta. 
51.Proorocii cândva, 
Prea Curată, vestind 
Adormirea ta, Fecioară, o au vazut 
Şi mulţimi de îngeri o au lăudat. 
52.Într-a morţii umbră 
Se Îngroapă acum 
Ceea ce născu Viaţa, mutându-se 
De la voi la Tronul cel veşnic de sus. 
53.Certaţi cu Dumnezeu 
Fiind, ne-am împăcat 
Întru tine, Născătoare de Dumnezeu, 
Deci Fecioară adormirea ta mărim. 
54.Prea lumii, Stăpână, 
Prea curată privind, 
Strălucit ca să se-ncuie-n mormânt acum, 
O, tu sat Ghetsimani, te bucură! 
55.Mult dumnezeiescul 
David s-a bucurat 
Psalmi cântând sculării tale celei din morţi, 
O, Tu al Lui Dumnezeu sicriu sfinţit. 
56.Săvârşim toţi astăzi 
Ducerea de la noi 
A Maicii Cuvântului, curăţindu-ne 
Mintea, inima, trupul şi sufletul. 
57.A Domnului Maică, 
Pe cei drept-măritori 
Care cinste dau mutării tale, fă-i tari 
Împotriva luptătorilor vrajmaşi. 
58. Dar cum mori, Fecioară, 
Care Viaţă ai dat, 
Ca şi oamenii fireşti supuindu-te 
Şi cum rabdă Cel născut făr-de păcat? 
59.Strângându-vă margini, 
Veniţi să fericim 
Cea de-aci dumnezeiască petrecere 
Către cer a Maicii Domnului acum. 
60.Din curate-ţi sângiuiri 
Luând trup Iisus, 
Pe flamânzi i-a săturat prea îndestulat 
Şi afară pe bogaţi i-a scos deşerţi. 
61.De a ta mutare 
Saltă firea acum, 
Veselindu-se cu îngerii, oamenii, 
Îngroparea ta de obşte săvârşind. 
62.Ceea ce trup de lut 
Lui Hristos dăruişi, 
Zămislindu-l, Născătoare de Dumnezeu, 
Rugăciunile noastre să nu le treci. 
63.La puteri mai-nalte, 
Cereştile Puteri 
Au strigat zicând, acum pregătiţi-vă, 
Ca pe Maica Domnului să o primiţi. 
64.Preoţi şi norodul 
Şi toţi cei credincioşi, 
Cu smerenie te roagă, ca să primeşti, 
O, Stăpână, rugăciunile lor azi. 
65.Una Prea Curată, 
Ţie toţi ne rugăm, 
Ca prin blânzii şi miloşii tăi ochi frumoşi 
Să priveşti spre noi smeriţii pururea. 
66.Născând Tu, Curată, 
Pe Hristos Ziditor, 
Din nevoi să mântuiască, roaga-te Lui, 
Pe cei ce cu drag cinstesc mutarea ta. 
67.Solitoarea lumii, 
Scutul creştinilor, 
Pe cei câţi scapă la tine acoperă-i, 
De ispite şi nevoi păzind pe toţi. 
68.Nădejdea toţi având 
La tine, Prea Sfântă, 
Nenuntită, Născătoare de Dumnezeu, 
În nădejdea ta noi nu ne poticnim. 
69.Strigăm toţi cinstitul 
Glas al lui Gavriil, 
Bucuria tuturor credincioşilor: 
Bucurie fie-ţi, Maica Domnului. 
70.De orice ispite 
Şi de multe nevoi 
Ceea ce pe Dumnezeu, Prea Sfânt-ai născut, 
Şi pe robii tăi acum să-i izbăveşti. 
71.Fericimu-te toţi, 
Maica Lui Dumnezeu, 
Pe care te-a închipuit stâlpul cel de foc 
Şi pe noul Israil povăţuieşti. 
72.Fericimu-te toţi, 
Maica Lui Dumnezeu, 
Pe care Moisi de mult te-a văzut în rug 
Ce nears ardea în muntele Sinai. 
73.Fericimu-te toţi, 
Maica Lui Dumnezeu, 
Scara-naltă insuflată, ce oarecând 
S-a văzut de către dreptul Iacov. 
74.Fericimu-te toţi, 
Maica Lui Dumnezeu, 
Cea pe care Ghedeon te-a închipuit 
Lâna udă ce pământul rourezi. 
75.Te mărim, Lumina 
Cea în trei străluciri 
Pe Parintele, pe Fiul şi Duhul Sfânt, 
Pe Treimea cea Atotputernică. 
76.Fericimu-te toţi 
Credincioşii tăi fii, 
Căci purtaşi pe Dumnezeu cel neîncăput 
Ce în tine-a încăpea a primit. 
77.Te mărim pe tine, 
Preacurată Maică, 
Şi prea sfântă adormirea ta o cinstim, 
Şi mutarea ta de pe pământ la cer. 
78.În mormânt Viaţă 
Ai fost pus, Hristoase, 
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt 
Şi se mută la viaţa cea de sus. 
Urmează: Ectenia mică şi ecfonisul: 
”Că s-a binecuvântat numele Tău…” 
STAREA A DOUA
1. Cade-se acum, 
Ca să te mărim, Fecioara Maică 
Mai cinstită fiind şi mai mărită mult 
Decât toate cetele cele de sus. 
2.Cade-se acum 
Să te fericim, Fecioara Maică, 
Fericită totdeauna adevărat, 
Mai mărită decât cei ce au ochi mulţi. 
3.A te ferici 
Se cuvine, pururea Fecioară, 
Ca născând pe Făcătorul tău te-ai făcut 
Decât cerurile cu mult mai presus. 
4.Ca să te mărim 
Se cuvine, Născătoare, Doamnă 
Ca prin ale tale rugi să ne-acoperim 
Pentru adormirea ta cea sfânt-acum. 
5.Toţi cei credincioşi 
Ai curatei Maice şi Fecioare 
Adormirea-ţi cântând, zicem: bucură-te, 
Solitoarea noastră caldă-a tuturor; 
6.Primeşte-acum 
De petrecere cântări, Fecioară, 
Maică a Tot-Împăratului Dumnezeu 
Şi trimite pace credincioşilor. 
7.Monahi mulţi şi sfinţi 
Şi-ale cuvioşilor soboare, 
Cum şi cetele bărbaţilor credincioşi, 
Din evlavie cu toţii te măresc. 
8.Cete tinereşti, 
Cu fecioarele drept credincioase, 
De petrecere cântare strigaţi acum, 
Pentru Maica sfânt-a lui Emanuil. 
9.Trupul pământesc 
Văzând ceata ucenicească, 
Al tău, Maica Ziditorului tuturor, 
Cu sfială tronul tău ţi l-au purtat. 
10.Credincioşii toţi 
Fericim pe cea acum mutată 
Către ceruri, Născătoarea de Dumnezeu, 
Că pe dânsa solitoare s-o avem. 
11.Noul Israel, 
Acum după sfânta datorie. 
Cu cântări dumnezeieşti preamăreşte-n cor 
A Fecioarei ducere la cei de sus. 
12.Pe cei ce-ţi cântăm 
Cu credinţă, Preacurată Maică 
Ce-ai născut pe Împăratul cerurilor, 
Binecuvânteaza-ne pe noi de sus. 
13.Prea curate mâini 
Tinzând către Dumnezeu, Fecioară, 
Ca o buna miluieşte şi-acoperă 
Pe toţi care-şi pun nădejdea-n mila ta. 
14.Priveghelnică 
Rugăciune, curată Fecioară, 
Primeşte acum cu milă şi cererea 
Celor ce cinstim cu drag mutarea ta. 
15.Pomeneşte-ne, 
Maică şi Fecioară Preacurată, 
Prin a ta mutare sfânta, rugâmu-te 
Şi a noastre greşeli nu le socoti. 
16.Din multe nevoi, 
Întâmplări, necazuri, izbăveşte 
Pe acei care în tine nădăjduiesc 
Şi cinstire adormirii tale dau. 
17.Ucenicii toţi 
La sicriul tău sosind în grabă, 
Prin văzduh fiind purtaţi de pe unde-au fost, 
În genunchi, Fecioară, ţi s-au închinat. 
18.Toţi au povestit 
Celei sfinte şi neprihănite, 
Cum au fost răpiţi de nori din locurile 
Unde stau şi predicau noroadelor. 
19.Fără de bărbat 
Ai născut, Fecioară Preacurată 
Dar şi moartă tu fiind, nu ai putrezit 
Şi-ndoită închinare ai primit. 
20.Cel de Dumnezeu 
Primitor trup, ceata de Apostoli 
Îl îngroapă-acum strigând cu-ale tale rugi, 
Moştenirea ta, Stăpână, apără. 
21.Toţi Arhanghelii, 
Stăpânii, Domnii şi Puteri toate, 
Limbi, popoare, neamuri ale pământului 
Adormirea Preacuratei lăudaţi 
22.Vas ales fiind, 
Pavel a cântat pe Preacurata, 
De petrecere cântare a glăsuit 
Pentru ceea ce e mai presus de cer. 
23.Sfărâmă Moisi 
Mânios, a Sinaiului table, 
Iar Stăpânul pe aceea ce L-a născut 
O păzeşte-n ceruri vie pururea. 
24.De mâini fu lipsit 
În chip nevăzut semeţul vrăjmaş 
Care-n faţa ucenicilor a încercat 
Sicriul tău să răstoarne, o Maică! 
25.Versuia cu glas 
Mulţimea de oştire cerească, 
De la margini pe pământ tainic alergând 
La-ngroparea Maicii Lui Emanuil… 
26.Cu dumnezeieşti, 
Cuvioase cântări împletite, 
Îngroparea Născătoarei de Dumnezeu 
Veniţi ca şi noi, acum, să lăudăm. 
27.La mutarea ta, 
Maică şi Fecioară Preacurată, 
Ţi-au cântat cu duioşie îngerii toţi, 
Şi mulţime mare de popor creştin. 
28.Tu, dintre femei 
Întrecut-ai hotarele firii, 
Căci tu singură avuşi adormirea ta, 
Mai mărită decât orice muritor. 
29.Preoţi şi popor 
Adormirea-ţi cântă lăudând-o 
Dezlegarea datoriilor ne rugăm 
Dă-ne Maica Domnului la toţi acum. 
30.Pe cei ce-au greşit, 
Maică şi Fecioară Preacurată, 
Sfântă Pruncă, miluieşte-i, că mânecă 
La locaşul tău cel ce-i dumnezeiesc. 
31.Lanţurile rup 
Ale tale rugi, curată Pruncă, 
Şi din toată munca scapi pe cei ce cinstesc 
Cu credinţă sfântă adormirea ta. 
32.Strigă, o David, 
Născătoarei de Dumnezeu, lira 
Răsunându-ţi: auzi fiică mutarea ta 
Către ceruri sus, de jos de pe pământ. 
33.Minunat a fost 
A privi de jos spre cer cum pleacă 
Cerul cel însufleţit, Dumnzeule! 
Minunate-s, Doamne, lucrurile Tale. 
34.Cete îngereşti 
Al tău pat cu bună-cuviinţă, 
Maică şi Fecioară, ţi l-au acoperit 
În vremea când Tu, Curat-ai adormit. 
35.Danţuri netrupeşti 
Cu dumnezeiască cuviinţă 
Cânt-acum, Curată, Cerul însufleţit, 
Spre cereştile odihne Tu mergând. 
36.Către cer de jos 
Al lui Aaron toiag se mută, 
Care pe Hristos nespus L-a fost odrăslit 
Şi rodeşte pomul vieţii veşnice. 
37.Pe cea de demult 
Scară-naltă de Iacov văzută, 
Cea pe care o întări Iisus cu trup, 
S-a mutat acum de pe pământ la cer. 
38.Patul tăinuit, 
Ne-ntinată Maică şi Fecioară, 
La prea-sfinte locuinţe se suie acum 
Nelipsit a locui cu Fiul Său. 
39.Cartea curată, 
În care cu trup s-a scris Cuvântul, 
Se închide şi se mută, puindu-se 
Întru ale Fiului curate mâini. 
40.Daruri daţii-ţi-a 
Peste fire, Fiul tău, Fecioară, 
Nelipsit, Preasfântă Pruncă păzindu-te 
Şi suindu-te la viaţa veşnică. 
41.Cu adevărat 
Ca pe o aleasă smirnă sfântă 
Te sălăşluieşte-n Sfânta Preasfintelor 
Cel Atoateziditor şi Fiul Tău. 
42.Viaţa a răsărit 
Dintru tine, Preasfântă Fecioară, 
În ce chip, dar trupul cel neîntinat 
Se făcu acum morţii împărtăşit? 
43.Casă te-ai văzut, 
Preacurată Fecioară, vieţii, 
Deci murind, îndată te-ai şi învrednicit 
Totdeauna cu Hristos a vieţui. 
44.Înstrunind acum 
Buze prea curate-n loc de coarde, 
Maicii Atotfăcătorului Dumnezeu 
Imnuri de petrecere să întocmim. 
45.Înălţarea-n cer 
A curatei Maicii Tale, Doamne, 
A unit acum pe oamenii cu îngerii, 
Ţie lăudări de obşte aducând. 
46.Pământeşti numiri, 
Domnitori ce judecaţi noroade, 
Tineri, tinere, cântare toţi să-nălţăm 
Maicii Împăratului Hristos din cer. 
47.Pomenirea ta 
Cea cinstită, Preacurată Maică, 
Lăudându-ţi, o măresc toţi cei ce trăiesc 
Şi făptura toată cu smerenie. 
48.Prunca odrăslind 
Dintru a lui Iesei tulpină, 
Omeneşte Maica Lui Dumnezeu muri 
Şi-mpreună cu Fiul tău vieţuieşti. 
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
49.Pământenilor, 
Săltaţi şi vă minunaţi acuma, 
Ca Muntele cel Preasfânt şi dumnezeiesc 
Desfătare a aflat la Fiul său. 
50.Arătatu-s-a, 
Preacurată, moartea ta pod vesel, 
Pe care-ai trecut la ceruri de pe pământ 
Şi la Fiul tău odihnă ai aflat. 
51.Uşile cereşti 
Se deschiseră ţie, Preasfântă, 
Şi Puterile cereşti mult te-au lăudat 
Şi pe-al tău trup Fiul l-a primit în cer. 
52.Norii luminaţi 
Au adus mulţimea de Apostoli 
De la marginea pământului, cuvios 
Pe curata Maică Fiului s-o dea. 
53.Preasfânt trupul tău, 
Ucenicii plângându-l, Curată, 
Fu stropit cu lacrimi alăturând cântări 
De petrecerea cea de aici la cer. 
54.Margini pământeşti 
Glăsuiescu-ţi Maică şi Fecioară, 
Că născând pe Fiul tău cel dumnezeiesc, 
Amăgirea idolilor ai sfârşit. 
55.Laudă strigând 
Toată sfânta adunare mare 
Pe aceea ce nascut-a pe Dumnezeu: 
Pază fii la toţi prin ale tale rugi. 
56.Duhul tău luând 
Chiar Cuvântul ce din tine, Pruncă; 
Ce născuse fără ispită de bărbat, 
Ca un Fiu în slavă l-a sălăşluit. 
57.Pe Stăpânul lor 
Îngereştile Puteri văzându-L 
Duhul Maicii sale singur în mâini luând, 
Spăimântatu-s-au şi mult s-au bucurat. 
58.Firea cea de om 
Întreci, de Dumnezeu Născătoare, 
Căci Fecioară ai rămas după naştere 
Şi murind te duci la Fiul tău Preasfânt. 
59.Cete îngereşti, 
Oameni şi făptura toată, 
Laude ţi-aduc, o Maică, toţi la un loc, 
Că Tu, mai presus de orice fire eşti. 
60.Strajă tare fii 
Celor ce te laudă, Curată, 
Împotriva bântuielilor duşmăneşti 
A văzuţilor şi nevăzuţilor vrajmaşi. 
61.Întru rugăciuni 
Pe Fecioara, Maica Ta, primeşte-o 
Ca pe o caldă Solitoare pentru noi toţi, 
Iar pe noi, ca un bun, mântuieşte-ne. 
62.Pe Cel ne-nceput 
Împreună cu Fiul mărescu-L 
Şi pe Duhul, in trei feţe un Dumnezeu, 
Cel ce este Ziditorul tuturor. 
63.Lucru minunat 
Eşti cu totul fără de prihană, 
Căci mormântu-ţi tuturor credincioşilor 
Se arată rai prea-înţelegător. 
64.Cade-se acum, 
Ca să te mărim, Fecioara Maică 
Mai cinstită fiind şi mai mărită mult 
Decât toate cetele cele de sus. 
Urmează: Ectenia mică şi ecfonisul: 
”Că s-a binecuvântat numele Tău…” 
STAREA A TREIA
1.Neamurile toate 
Laudă-ngropării 
Tale Fecioară, cântă. 
2.Neamurile toate 
Te fericesc Doamnă, 
Că eşti Lui Hristos Maică. 
3.Neamurile toate 
Te fericesc, Maică 
Cu daruri dăruită. 
4.Limbile pe tine 
Te fericesc Sfântă, 
A Lui Dumnezeu Maică. 
5.Ceata de Apostoli 
Alergaţi cu râvnă 
La îngroparea Maicii. 
6.Ceata de Apostoli 
A venit din margini 
Să-ngroape Fecioara. 
7.Fricos te-mpresoară 
Cetele de îngeri 
La prea slavita-ţi moarte. 
8.Cu sobor de îngeri 
Se pogoară Fiul 
Să ia al Maicii Lui duh. 
9.Deşi mori, Fecioară 
Dar te-nalţi la ceruri, 
La prea-iubitul tău Fiu. 
10.Preoţi lăudaţi toţi 
Pe a Domnului Maică 
Ce în cer se strămută. 
11.Laudă din ceruri, 
Să se glăsuiască 
La adormirea Maicii. 
12.Satul Ghetsimani 
Slăveşte mormântul 
De-a pururea Fecioarei. 
13.La cereşti lăcaşuri 
Acum mergând Maica 
Pe cei ce-ţi cântă scapă-i. 
14.Cetele slăvite 
Trecând pe Fecioara 
La cer, au proslăvit-o. 
15.Prea curată Maică, 
Fericimu-te cu 
Ai tăi prea-sfinţi născători. 
16.Tu, născând viaţa, 
Preacurată, cum mori 
Biruind legea firii? 
17.O, minuni străine, 
Ziditorul cum ia 
Al Maicii Sale suflet! 
18.S-alergăm îndată 
La groapa Preasfintei 
Şi dobândi-vom milă. 
19.Bucură-se totul 
De a ta Preasfântă 
Şi cerească mutare. 
20.Cerul şi pâmântul 
Cântec de mutare 
Glăsuiesc Preacuratei. 
21.Lumii mântuire, 
Stăpână, arată 
Întru a ta mutare. 
22.De finic mlădiţe. 
Ca Lui Hristos, Maică 
Ţie-acum aduc. 
23.Din a lumii margini, 
Cei trimişi la tine 
Se adunară, Maică. 
24.Către a Sa Maică, 
Astăzi de la ceruri 
S-a pogorât Stăpânul. 
25.Astăzi lumea toată, 
S-a sfinţit cu totul 
Prin Sfânta-ţi adormire. 
26.Astăzi dar, Fecioara 
Şi Maica Vieţii, 
Sus, către ceruri s-a dus. 
27.Mă spăimânt, Fecioară, 
Petru striga ţie 
Când stai întinsă moartă. 
28.Mă spăimânt, Fecioară, 
Văzându-te-ntinsă 
Pe pat, stigat-a Pavel. 
29.La cereşti lăcaşuri, 
Te-ai mutat cu totul 
De jos, Fecioară Maică. 
30.Frică ia mulţimea, 
De cinstita-ţi moarte 
Trupească Preacurată. 
31.Cete credincioase, 
Mărescu-ţi, Fecioară, 
Slăvita-ţi adormire. 
32.Vie eşti şi-n moarte, 
Fără de sămânţă 
Născând Viaţa lumii. 
33.Soarele cel mare 
Te-a luat la Sine, 
Norule cel uşurel. 
34.Din părţile depărtate, 
Corul de Apostoli 
S-a strâns să cânte ţie. 
35.Cetele de îngeri, 
Coruri de Apostoli, 
Mărescu-te, Fecioară. 
36.Pe cei care cântă 
Şi veghează, Doamnă, 
La tronul tău păzeşte-i. 
37.Limbi, noroade, neamuri, 
Îngropaţi cu frică 
Pe Solitoarea voastră. 
38.Ingerii te canta, 
Maica si Fecioara, 
Intru a ta mutare. 
39.Se întărâtară, 
În zadar Iudeii 
Asupra ta, Fecioară. 
40.Gânduri pângărite, 
Cugetat-au, Doamnă 
Asupra trupului tău. 
41.Preasfântă Fecioară, 
A Domnului Maică, 
Pe cântăreţi mângâie. 
42.Sfântă Pruncă, Maică 
Roagă pe al tău Fiu 
Pentru toţi care-ţi cântă. 
43.Robitor ce cântă, 
Cere mântuire 
De la Hristos Cuvântul. 
44.Din toată nevoia 
Scapă, Preacurată, 
Pe ai tai dreptcinstitori. 
45.Din toată ispita, 
Scapă, Preacurată, 
Pe ai tăi dreptmăritori. 
46.Dă-ne mântuire, 
Celor ce cu lacrimi 
Icoana ta o cinstim. 
47.O Treime Sfântă, 
Tatăl, Fiul şi Duh Sfânt 
Mântuieşte-ne pe noi. 
48. Candela luminii 
Prea curată Pruncă, 
Nu ne lăsa uitării. 
49.Neamurile toate 
Laudă-ngropării 
Tale Fecioară, cântă. 
Sursa: doxologia.ro