Costel Gâlcă a evidențiat că va lupta până în ultima etapă pentru clasarea pe poziția secundă.

Sport

Promisiunea făcută de Costel Gâlcă după ce Universitatea Craiova a cedat pe teren propriu cu CFR Cluj: „Să ajungem la ultimul meci și să ne batem pentru locul doi”

Universitatea Craiova a cedat pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-0, în etapa a șasea din play-off-ul Superligii României.

Golul victorios al CFR -ului a fost marcat de Daniel Bîrligea în minutul 71, la doar trei minute distanță după ce a fost introdus pe teren, în urma unei pase excelente a lui Panagiotis Tachtsidis.

Această partidă a reprezentat și prima înfrângere suferită de Universitatea Craiova de când Constantin Gâlcă a preluat cârma echipei, după un debut excelent, 3-1 cu Sepsi OSK.

Citeste si: Cine și-a făcut apariția la înmormântarea mamei Adrianei Bahmuțeanu! Toți cei prezenți sunt în stare de șoc- kfetele.ro


Constantin Gâlcă: „A fost și neșansă, dar și reacția noastră târzie”

Tehnicianul român a vorbit despre evoluția echipei sale, dar și despre viitoarele partidei, evidențiind că obiectivul principal este clasarea pe poziția secundă.

„Am fost cam respectuoși cu ei când aveam mingea. În a doua repriză ne-am desfăcut, au avut ocazii clare, preferam să iau gol dintr-o acțiune mai fluidă decât așa. A fost și neșansă, dar și reacția noastră târzie.

Trebuie să facem mult mai mult în atac, ca să câștigăm. CFR are experiență mai mare, noi am riscat mai mult. Sper să facem meciuri consistente, mai ales că nu mai suntem la mâna noastră.

Încerc să iau deciziile cele mai bune, să aleg jucătorii cei mai în formă.

Îmi doresc și sper să ajungem la ultimul meci și să ne batem pentru locul doi”, a declarat Constantin Gâlcă, la flash-interviu.

Citeste si: Veronica și Alexandrina își aruncă săgeți dureroase! „N-ai educație, nu știi să te comporți!”. Nu ratați o nouă ediție incendiară din „Casa iubirii” de joi, 11 septembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro


Ștefan Baiaram: „N-am avut inițiativă, am fost temători”

La finalul partidei, Ștefan Baiaram a oferit o declarație la flash-interviu, evidențiind că evoluția echipei sale din prima repriză a fost cu mult sub așteptări, teama fiind resimtiță pe gazon.

„Prima repriză n-am jucat foarte bine, n-am avut inițiativă, chiar dacă ne-am dorit. Am fost temători. În a doua parte am încercat să ieșim mai mult la joc, pe final puteam să înscriem.

Despre CFR pot să zic că a jucat pragmatic, a venit să ia cele trei puncte și după ce a dat gol s-a închis și ne-a fost greu să îi desfacem. Păcat că n-am fost mai atenți și n-am înscris”, a declarat Ștefan Baiaram, după meci.

Citește și: Gloria Buzău, aproape de o revenire în primul eșalon! Contracandidatele din play-off nu au drept de promovare

Daniel Bîrligea a fost unicul marcator al partidei din Bănie, aducând astfel victoria echipei sale. [Sursa foto: Instagram CFR Cluj]

Citește și: Florinel Coman a oferit o primă reacție după ce a părăsit terenul accidentat după doar 19 minute: „Sper să nu am nicio problemă”

Citeste si: Cine și-a făcut apariția la înmormântarea mamei Adrianei Bahmuțeanu! Toți cei prezenți sunt în stare de șoc- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Furie dezlănțuită în Casa Iubirii! Veronica a confruntat-o pe Alexandrina:"Eu l-am lăsat pe Andrei, tu l-ai luat că l-am lăsat eu". Reproșuri tăioase și adevăruri spuse în față. Celelalte concurente, nevoite să intervină disperate: "Nu ești conștientă!"- radioimpuls.ro

Citește și: Florinel Coman a oferit o primă reacție după ce a părăsit terenul accidentat după doar 19 minute: „Sper să nu am nicio problemă”

Daniel Bîrligea, marcatorul unicului gol: „Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat echipa și mă bucur pentru această victorie”

Daniel Bîrligea, atacantul celor de la CFR Cluj care a reușit să înscrie golul victoriei, a ținut să trimită laude la adresa coechipierilor săi pentru jocul bun și pentru victoria obținută, evidențiind că urmează o luptă strânsă pentru poziția secundă.

„Sunt foarte bucuros că am luat noi cele trei puncte, aveam nevoie de ele. Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat echipa și mă bucur pentru această victorie. Am luptat pentru echipă. Este o luptă aprigă, fiecare meci o să fie o finală, toate echipele luptă pentru cupele europene.

Este o victorie foarte importantă, sunt 3 puncte importante în lupta cu o candidată pentru locul 2 sau 3”, a fost declarația lui Daniel Bîrligea, după meci.