
kanald.ro
Imagini de la protestele din Nepal
Actualitate
Protestatarii nepalezi au încendiat clădirea Parlamentului. Soția unuia dintre foștii premieri a murit într-un incendiu provocat de manifestanți.
Continuă protestele violente ale tinerilor nepalezi, nemulțumiți de măsurile luate de conducere. Marți, sute de manifestanți au dat buzna în Parlamentul din Kathmandu și au incendiat clădirea, sub privirile armatei.
Prim-ministrul K.P. Sharma Oli a demisionat, însă nici acest lucru nu i-a liniștit pe protestatari. Aceștia au pornit focul în clădirea Parlamentului, în timp ce armata a rămas pasivă și nu a intervenit pentru a opri atacul.
Chiar și reședința premierului demisionar a fost incendiată, iar alţi lideri de rang înalt, precum fostul prim-ministru Sher Bahadur Deuba, au fost răniţi în urma atacurilor asupra locuinţelor lor.
Imagine de la protestele din Nepal
Nepalezii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei şi a cenzurii, însă violențele s-au extins, provocând pagube materiale, dar și pierderi de vieți omenești. În total, 25 de persoane au murit în cele două zile de proteste.
Rajyalaxmi Chitrakar, soţia fostului prim-ministru nepalez Jhalanath Khanal, a suferit arsuri grave după ce manifestanții au dat foc locuinței sale din Kathmandu.
Femeia a ajuns în stare critică la spital, însă medicii nu au putut să o salveze, fiind nevoiți să îi declare decesul. Alți trei protestatari au decedat marți, la spital.În urma protestelor, 20 de deputaţi din Partidul Rastriya Swatantra (RSP) și-au prezentat demisiile, declarând că Parlamentul „şi-a pierdut legitimitatea” şi au propus crearea unui „guvern civil interimar”, transmite Agerpres, citat de g4media.ro.