
In articol:
Radu Vâlcan și Adela Popescu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt foarte fericiți împreună, dovadă fiind aparițiile lor. Fanii îi apreciează pentru echilibrul pe care l-au menținut pe tot parcursul relației.
Recent, frumoasa prezentatoare TV a anunțat în cadrul emisiunii ”Vorbește Lumea” că este însărcinată cu al treilea copil.
Adela Popescu a susținut că a fost o sarcină așteptată, pe care și-o doreau de multă vreme, iar acum a venit momentul.Radu Vâlcan a dezvăluit într-o emisiune de televiziune că au aflat vestea în urmă cu aproximativ patru luni, dar au așteptat să treacă primul trimestru de sarcină.
Citeste si: Ce trebuie să ai în mașină iarna? Trusa completă a șoferului pentru o călătorie fără griji - libertatea.ro
Citeste si: Tichete cadou pentru cei vaccinaţi? Ce bonus ar putea primi angajaţii - bzi.ro
„Am aflat că vom deveni, din nou, părinţi cu aproximativ trei luni şi ceva în urmă, aproape patru luni. Noi ştiam, evident, dar am aşteptat momentul oportun, să dăm vestea, să treacă de primul trimestru pentru a ne asigura că totul este în regulă. Acum suntem fericiţi, îi simţim şi pe cei aproape nouă că împărtăşesc aceleaşi trăiri pe care le avem şi noi acum în momentele acestea”, a spus Radu Vâlcan
Adela Popescu a renunțat la emisiunea pe care o prezenta
Actorul a mai precizat că Adela Popescu a fost nevoită să renunțe la emisiunea pe care o prezenta, vedeta a hotărât să rămână acasă, pentru binele copilului și al întregii familii.
„Da, într-adevăr va rămâne mai devreme acasă, este şi perioada aceasta destul de agitată cu pandemia, încercăm să ne protejăm pe noi, pe bebluş, pe copii, pe cei în vârstă cu care interacţionăm aproape zilnic, sunt mai multe motive pentru care a ales să rămână acasă până se liniştesc lucrurile”, a mai adăugat Radu Vâlcan.
Adela Popescu[Sursa foto: Facebook]
Sursă:Spynews.ro