kanald.ro
Actualitate
Raed Arafat, anunț de ultimă oră. Se interzic nunțile și botezurile
Toate evenimentele private sunt interzise, a anunțat secretarul de stat, Raed Arafat.
Șeful DSU, Raed Arafat a anunțat că toate evenimentele private, precum nunțile și botezurile, în spații deschise și închise vor fi interzise. Această măsură este luată pe plan națională și până la scăderea numărului de cazuri.
„Este foatre greu să se respecte regulile. Nu se poartă masca, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.
Raed Arafat a mai anunțat că botezul și cununia de la Biserică nu intră în această categorie, pentru că există reguli speciale pentru aceste ceremonii. Botezul și cununia din Biserică se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane. „Este vorba despre mesele festive”, a spus el.
„Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni asupra acestui lucru”, a adăugat Arafat.
Klaus Iohannis, apel la români
Într-o conferință de presă, susținută în această seară, președintele Klaus Iohannis a făcut apel la toți românii să respecte toate măsurile impuse de autorități. Totodată, șeful statului a ținut să le spună oamenilor că aceste măsuri sunt luate doar pentru moment.
”Suntem într-o etapă dificilă, într-un așa-numit val doi al epidemiei de COVID-19, care se înregistrează și în majoritatea țărilor europene, și este imperativ să inversăm acest trend negativ. Dincolo de regulile preventive adoptate de autorități, sunt lucruri simple pe care le putem face fiecare dintre noi, precum purtatul măștii în public, indiferent că vorbim de spații închise sau nu. Este mult mai ușor să respectăm acum măsurile sanitare și să fim foarte precauți decât să regretăm mai târziu. Restricțiile sunt doar de moment, unele activități la care renunțăm acum pot fi recuperate. Însă viețile, și mai ales ale celor dragi nouă, nu le mai putem aduce înapoi. Totodată, sănătatea celor care se îmbolnăvesc de COVID-19, odată afectată, este mult mai greu de redobândit. Această etapă nu va trece de la sine. O vom putea depăși cu bine doar respectând cu strictețe regulile și încurajându-i pe toți cei din jurul nostru să facă la fel. Trebuie ca și cei mai reticenți dintre noi să conștientizeze gravitatea situației pentru că fără un efort colectiv va fi însă imposibil să reușim.”, este mesajul președintelui României, Klaus Iohannis.