kanald.ro
Vedete
Raluca Bădulescu, mai sinceră ca niciodată! Și-a deschis sufletul și a spus ce își dorește cu adevărat de la 2024: „Am avut o perioadă nasoală” | EXCLUSIV
Raluca Bădulescu a dezvăluit ce dorință arzătoare are de la anul 2024.
Raluca Bădulescu este una dintre cele mai iubite vedete din România. Designerul știe să se facă plăcută, mai ales prin simțul umorului și carisma de care dă dovadă. Este mereu sinceră, pusă pe șotii și nu se ascunde cu nimic în fața publicului. Are o relație fericită și un copil de care este foarte mândră.
Raluca Bădulescu și-a pus o dorință importantă în noaptea dintre ani
Raluca Bădulescu a dezvăluit care e cea mai mare dorință a ei de Anul Nou. Deși poate suna clișeic, vedeta a ales sănătatea, datorită unor situații în care s-a aflat și și-a dat seama că acesta este lucrul cel mai important pe care trebuie să îl avem în viețile noastre.
„Sună a clișeu, groaznic de clișeic, dar cel mai mult îmi doresc sănătate multă pentru toată familia, pentru toți cei care se uită la noi, pentru toți prietenii mei. Eu știu că atâta timp cât suntem sănătoși, putem să facem orice, să ne punem planuri, vise. Am avut o perioadă nasoală, când am fost răcită, două săptămâni, pe antibiotic, dacă veneai și îmi trânteai toată colecția Versace în mijlocul livingului, nu o voiam. Aș fi vrut să mă simt iarăși în forță, să mă plimb. Sunt momente pe lumea aceasta, când ne dăm seama că cel mai mult ne dorim sănătate, pentru copilul meu, pentru toți. Restul vin de la Dumnezeu.”, a precizat Raluca Bădulescu, pentru WOWbiz.
Raluca Bădulescu ne spune cum să ne îmbrăcăm cu stil iarna aceasta
Raluca Bădulescu este cea mai în măsură să ne sfătuiască în materie de stil. Vedeta ne-a dezvăluit ce se poartă și ce ar trebui să evităm, pe timp de iarnă.
„Eu sunt îngrozită de frig. Aș spune că ar trebui să purtăm blănuri ecologice, dar m-aș contrazice sinistru, pentru că eu nu port blană ecologică. Mie nu îmi plac hainele de fâș, e o chestiune personală. Însă, există tot felul de fâșuri supradimensionate făcute din haine care sunt mă-sa, tacsu și verișoară-sa lui modern. Indiferent de faptul că este frig afară, să alegem ceva cu stil, indiferent că este încălțăminte, cu toc, fără toc, pentru că dacă vin nămeții sau ploile mari, nu avem cum să tropăim pe tocuri de 12 cm, cum îmi place mie. Dar, chiar dacă alegem o încălțăminte fără toc, un bocanc să fie cinstit, nu cu floricele, fluturași pe el, o jachetă, dacă e de fâș, să fie oversize, să te îmbrace tot, cu o glugă frumoasă. Evităm pălăriile de cucoane. Ele se potrivesc în anumite situații, la anumite evenimente, nu pe stradă. Mai degrabă, un fes tricotat gros, cașmir, un material prețios, care arată foarte bine. Deja vremea nu ne îndeamnă să ieșim afară, măcar să purtăm ceva care să ne bucure puțin.”, a declarat Raluca Bădulescu, pentru WOWbiz.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!