
kanald.ro
Vedete
Raluca Dumitru și Irisha au îngropat securea războiului! Cele două faimoase au uitat de toate conflictele!
Deși au venit în același timp în competiția Survivor România 2021 și în aceeași echipă- Faimoșii-, Raluca Dumitru și Irisha nu s-au înțeles tocmai bine. Cele două foste faimoase au avut câteva neînțelegeri în timpul emisiunii, din cauza traseelor din Dominicană, dar și a ”aliaților” diferiți din echipa Faimoșilor. Și după ce a părăsit competiția, Irisha a avut câteva ceva de clarificat referitor la Raluca Dumitru, dar și la prietenul cel mai bun al acesteia, Răzvan Botezatu.
După ce a fost eliminată și Raluca Dumitru, cele două nu au apucat să poarte o discuție despre neînțelegerile din Republica Dominicană.
” Ne înțelegem ca de obicei, nu avem nimic de împărțit”, spune Irisha.
”În afară de faptul că ne-am numărat punctele, patru, două, una”, continuă Raluca Dumitru. ” Ne înțelegem cum se înțelege toată lumea”, a mai spus Irisha.
Raluca Dumitru a vorbit despre prietenia pe care a legat-o cu ana Porgras, susținând că ele două se înțeleg de minune. ”De Ana m-am apropiat mai mult și ceea ce ne-a surprins a fost că noi două ne înțelegem din priviri și de cele mai multe ori, gândim la fel.
Citeste si: Câte zile libere vor avea elevii, de fapt! S-a modificat calendarul anului școlar 2025-2026- kanald.ro
Cât despre relația dintre ea și Elena Marin, Raluca susține că ea a depășit tot ce s-a întâmplat la Survivor România 2021. ”Chiar dacă nu ne-am înțeles în competiție, eu cu Elena am lăsat loc de bună ziua și da, dacă o să ne întâlnim pe undeva, clar o să ne salutăm, pentru că eu am depășit tot ce s-a întâmplat la Survivor”, a mai spus Raluca Dumitru.