
kanald.ro
Raluca Pastramă și Ibrahim Abu au ajuns la divorț, la doar un an de la căsătorie
Vedete
Raluca Pastramă și Ibrahim au ajuns la divorț, la doar un an de la căsătorie.
Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, se află în pragul unui divorț iminent cu Ibrahim Abu, cel de-al doilea soț al său, cu care s-a căsătorit în urmă cu doar un an. Chiar dacă în ultimele luni bruneta a dat semne foarte grăitoare cu privire la statusul său sentimental, a negat în toată această perioadă că între ea și încă soțul ei ar exista neînțelegeri care să ducă la despărțire. Informația divorțului este confirmată chiar de Ibrahim, cel pe care Raluca Pastramă l-a făcut tatăl unei fetițe minunate pe nume Maryam.
În urmă cu doar un an, cu puțin timp de a deveni mamă de fată pentru a treia oară, Raluca Pastramă și Ibrahim aveau să se căsătorească, cu doar câteva zile înainte să devină părinți. Fericirea din căsnicia lor pare că a durat doar câteva luni, când neînțelegerile au început să apară și, iată, și decizia de a pune capăt definitv relației. Cu toate că ei nu mai formează un cuplu, se implică trup și suflet în creșterea fiicei lor.
În ultimele luni, cei doi nu s-au mai afișat împreună în mediul online, ci doar separat, alături de micuța lor fetiță.
De asemenea, fosta soție a lui Pepe obișnuia să posteze mesaje triste, de despărțire, prin care a dat de înțeles de nenumărate ori că există probleme în căsnicia sa. Cu toate acestea, a decis să nege orice zvon legat de divorț, spre deosebire de Ibrahim, care a dat cărțile pe față în legătură cu căsnicia lor.„Este adevărat că eu și soția mea ne-am separat în fapt de câteva luni bune, fiecare a ales sa își vadă de viața proprie.
Ibrahim a mai mărturisit că, în ceea ce o privește pe fiica lor, vor avea custodie comună și că se vor strădui să îi ofere micuței tot ceea ce are nevoie pentru a crește fericită, fără să simtă lipsa unuia dintre părinți. De dragul micuței, Ibrahim și Raluca Pastramă au și vor menține o relație civilizată, bazată pe respect.
„Suntem pe aceeași lungime de undă în privința faptului că fetița noastră trebuie să se bucure de tot ce e bun și frumos, astfel că ne-am înțeles că vom avea custodia comună a acesteia și vom decide în consecință, împreună, amiabil și asupra celorlalte aspecte din viața ei.
Vom fi până la sfârșitul vieții noastre părinții lui Maryam, această fetița minunată pe care ea mi-a dăruit-o! Și tocmai pentru ca ea să crească armonios, să nu simtă lipsa niciunuia dintre noi, are nevoie și de mama și de tata implicați activ în viața sa, trebuie să se simtă iubită și apreciată, trebuie să i se acorde atenție egală. Îmi mai doresc să ne implicăm și să ne înțelegem și cu privire la educația ei viitoare, până la facultate, dacă ne ajută Dumnezeu! Ma înțeleg foarte bine cu părinții Ralucăi, suntem prieteni de familie dinainte ca eu cu Raluca să fim împreună”, a mai spus Ibrahim Ibru, conform aceleiași surse.
Raluca Pastramă și fiica ei cea mică, Maryam